Ce se mai întîmplă la Roșia Montană

Am început anul prezentând situația în care se găsește Proiectul Roșia Montană. De atunci am mai abordat și alte subiecte de interes, cum ar fi locotenentul protestatar (acum în rezervă, se pare) sau semnificația ACTA pentru fiecare dintre noi. Dar interesul meu pentru cazul Roșia Montană nu a scăzut deloc. În acest sens vă pot oferi ca exemplu un articol din Think Outside the Box la care am contribuit cu mai mult de 100 de comentarii în replică la afirmațiile susținătorilor proiectului.

Citind atâtea materiale despre Roșia Montană, este evident că exploatarea minieră dorită de RMGC este o mare țeapă pentru români și România. La un moment dat, ajungi chiar să crezi că acest adevăr este evident pentru toată lumea. Dar, din păcate, realitatea este tristă:

(…) respondenții declară că au auzit în proporții aproape egale de cele două manifestații care au avut loc sâmbătă: 28% au auzit de cea de susținere, iar 27% au auzit de cea de respingere a proiectului. Întrebate pe care dintre cele două manifestații o consideră mai îndreptățită, 57% dintre persoanele intervievate își exprimă acordul cu privire la mitingul de susținere de la Roșia Montană, în timp ce manifestația contra proiectului, de la București, suscită acordul a 43% dintre ei. (sursa: Sondaj IRES: 57%, de acord cu mitingul de susținere a mineritului de la Roșia Montană)

Cu alte cuvinte, în principiu 57% ar fi de acord cu exploatarea minieră cu cianuri de la Roșia Montană și numai 47% împotrivă. Având la dispoziție atâtea informații despre situația de acolo, pare incredibil. Până când citești și alte detalii despre studiu:

Conform studiului, 86% dintre aceștia [respondenți] au auzit despre acest eveniment de la televizor. (…) Cei mai mulți respondenți (26%) au aflat de mitingul de susținere de la Roșia Montană de la Realitatea TV, 25% de la Antena 3 și 13 % de la Pro TV.

Din păcate, pe lângă publicitatea lacrimogenă pentru RMGC cu care ne bombardează trusturile media zi de zi, emisiunile acestora sunt puternic influențate de sponsorul lor mărinimos. Este mult de scris despre cenzura media la care suntem supuși de acestea pe tema Roșia Montană, voi reveni cu un articol numai pe acest subiect. Până atunci, vă invit să urmăriți, dacă aveți stomacul rezistent, „imparțialitatea” Realitatea TV într-o emisiune despre patrimoniul din Roșia Montană: înregistrarea emisiunii „Patrimoniul nimănui” pe youtube: partea 1, partea 2, partea 3, partea 4, partea 5 și partea 6.

Iar dacă ceea ce vedeți filmat nu vă convinge cu privire la „profesionalismul” cu care Realitatea TV a tratat această emisiune, vă invit să citiți articolul unui invitat, Mihai Goțiu: Tatulici, la Roșia Montană…

Închei cu un citat din editorialul lui Cristian Tudor Popescu, scris după această emisiune, dar care face referire la modul general în care este tratat subiectul în media:

Nu sunt în măsură să trag o concluzie economică sau ecologică în legătură cu Roșia Montană. Pot, în schimb, să trag una logică: când cineva cheltuiește aur cu tona, ani de zile, pentru a te convinge public că vrea să-ți facă un mare bine, ție, nu lui, mai mult ca sigur te așteaptă un rău pe măsură.

Etichetat , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.