SOPA, PIPA, ACTA, WTF?

SOPA = Stop Online Piracy Act

PIPA = Protect IP Act

ACTA = Anti-Counterfeiting Trade Agreement

Primele două acronime se referă la proiecte de legi depuse în Camera Reprezentaților, respectiv Senatul SUA. Ultimul, la un tratat comercial internațional. Toate au în comun un lucru: intenția declarată de a asigura respectarea drepturilor de autor.

Despre ACTA s-a scris mult și în România, am adăugat în articolul anterior un film de prezentare realizat de creatorii serialului Robotzi, precum și  legături către articole pe subiect. Interesant este că acel film a dispărut de pe youtube la câteva ore de la publicare:

UPDATE: CREATIVE MONKEYZ: “Din pacate, video-ul de pe YouTube, prin mijloace care ne depasesc, a fost inlaturat (si mai interesant e ca aparea ca si cum noi insine am fi facut plangerea impotriva propriului material, ceea ce e mai mult decat aberant). Ne pare rau de toti cei care au embeduit video-ul pentru a da mai departe mesajul, dar ii asiguram ca facem tot posibilul sa re-apara video-ul pe YouTube (speram ca nu va trece mai mult de o zi si va fi inapoi ‘on’).”

Din fericire, la câteva zeci de minute după scoaterea de pe youtube, videoclipul a fost repostat din mai multe conturi, așa că a putut fi vizionat de către toți cei interesați. Între timp, a fost rezolvată și situația filmului postat inițial.

Despre SOPA și PIPA poate nu ați auzit la fel de mult, dar dacă ați încercat să vizitați acest site pe 18 ianuarie l-ați găsit offline, în cadrul unui protest global, care a adunat mai mult de 115 mii de site-uri. Dintre acestea ies în evidență Wikipedia în engleză și Reddit, care au închis site-urile lor pentru 12 ore. Totodată, zeci de milioane de internauți au participat la protest în diverse feluri, de la trimiterea de mesaje către reprezentanții din Congres și până la ieșirea în stradă la protest. Rezultatul: discutarea SOPA și PIPA a fost amânată pe termen nedefinit.

Ceea ce s-a întâmplat cu SOPA și PIPA se poate și trebuie să se întâmple și cu ACTA. Utilizatorii de Internet de peste ocean au demonstrat că rețeaua mondială nu este nici a guvernelor, nici a organizațiilor producătorilor de muzică și filme, nici a grupurilor puternice de lobby care le leagă pe cele două. A sosit acum vremea ca europenii să demonstreze, la rândul lor, că soarta Internetului nu trebuie lăsată pe mâna celor care sunt interesați numai de maximizarea profiturilor în detrimentul libertăților personale.

Pentru aceasta avem multe mijloace la dispoziție:

Semnați petiția împotriva ACTA – peste 2 milioane de persoane au făcut asta deja, în cât timp vom ajunge la 3 milioane?

Alăturați-vă protestelor anti-ACTA – aproape 100.ooo de participanți au anunțat că participă la proteste peste tot în Europa pe 11 februarie

– Scrieți-le europarlamentarilor care ne reprezintă – aveți aici o listă cu adrese de contact, iar pe site-ul Parlamentului European pot fi găsiți toți cei 33 de reprezentanți ai României, cu datele de contact.

Dați mai departe – trimiteți pe mail, messenger, facebook, twitter, google+ sau orice alte rețele informații despre ce înseamnă ACTA pentru noi toți.

 

Etichetat , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

Un răspuns la SOPA, PIPA, ACTA, WTF?

  1. Ana-Maria spune:

    dam, dam 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.