
La 25 octombrie 1944, ultimele palme de pământ românesc erau eliberate de sub ocupația străină. De atunci, armata își sărbătorește ziua în 25 Octombrie.
La mulți ani Armatei Române și oștenilor ei! Iar eroilor care și-au vărsat sângele, din stepele Rusiei până în Munții Tatra și, mai recent, până în nisipurile Irakului și Afganistanului – veșnică recunoștință!
Iar dacă întâlniți un veteran de război, mulțumiți-i pentru ceea ce au făcut el și camarazii săi încât noi să avem România de azi:
P.S.: În 1944, armata a dedicat eliberarea teritoriului național conducătorului statului, Majestatea Sa Regele Mihai I, în onoarea zilei sale de naștere. Oare când va vedea din nou armata română conducătorii care să merite asemenea sacrificii?
niciodata RO nu va avea conducatori care sa merite vreo dedicatie prin jertfa nici macar al unui excrement
nici o recunostinta mercenarilor care isi varsa sangele pentru imbuibata SUA prin Irak sau Afganistan,,,eroii RO sunt aia carev au eliberat tara noastra, aceste rasboaie sunt interesul SUA cu noi nu a avut nimeni ttreaba ,,,,rusine,,,RO a dus doar rasboaie de aparare nu de cucerire, cun din interesul mai marilor tarii ducem acum
Sincer, ‘gigi’, cred că subiectul te cam depășește, părerea mea…
pentru cei contemporani din irak si afganistan nu am nici o recunostinta din contra sunt mercenari pe banii tarii,,,,rusine
Chiar și numai din punct de vedere economic, participarea militarilor români la operațiile din Irak și Afganistan a condus la economisirea unor fonduri pentru România.