Pornind de la articolul excelent al lui Cornel Vîlcu referitor la anularea votului la alegerile pentru Parlamentul European, am asistat și participat la mai multe discuții privitoare la modul cel mai eficient de a sancționa actuala clasa politică. Îmi permit să formulez câteva observații pe această temă în continuare.
În primul rând, dacă ai deja o opțiune PENTRU un partid sau candidat independent, acest articol nu este pentru tine. Mergi la vot pe 25 mai și susține-ți favoritul.
Dacă, însă, nu te regăsești în opțiunile pe care le ai de ales, ai câteva opțiuni:
- nu participi la vot
- votezi unul dintre partidele mari, pe ideea “răul cel mai mic”
- votezi pentru un partid mic sau un indipendent care nu are șanse să obțină vreun mandat de europarlamentar
- participi la vot, dar îți anulezi votul
Hai să le luăm pe rând.
1. Neparticiparea la vot
Cel mai ușor lucru de făcut. Dar și cel mai nociv, din punctul meu de vedere – le transmiți partidelor că pe tine nu te interesează viața politică, așa că ei își pot vedea în continuare de treabă nestingheriți. Cu cât mai mulți votanți informați stau acasă, cu atât mai mult crește ponderea celor care votează pe bani / găleți / zahăr și ulei.
2. Răul cel mai mic
De când am început să votez, în anul 2000, am tot fost pus în astfel de situații. Am votat mereu răul cel mai mic. Dar nu știu cum se face că la fiecare noi alegeri, acel rău mai mic era mai mare decât ultima dată. Am impresia că prin astfel de opțiuni, i-am învățat pe politicieni un lucru: ei nu trebuie decât să convingă alegătorii că ceilalți sunt mai răi. Nicio preocupare pentru a demonstra că ei ar fi mai buni. Privind viața involuția politicienilor de la noi din ’90 încoace în această cheie, putem să spunem că nu avem politicienii pe care îi merităm?
3. Votul aruncat
Nu ai încredere în nimeni, dar vrei să participi la vot. Și atunci votezi cu un partid mic sau cu un independent. Ce se întâmplă, de fapt cu votul tău? Pentru a da un răspuns, trebuie să ne uităm peste legea electorală și să facem niște calcule:
ART. 51
(1) Pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale, pragul electoral de atribuire a mandatelor reprezintă 5% din totalul voturilor valabil exprimate, la nivel național.
(2) Candidaților independenți li se pot atribui mandate dacă au obținut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puțin egal cu coeficientul electoral național. Coeficientul electoral național reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi valabil exprimate și numărul de mandate de parlamentari europeni ce revin României.
Să pornim calculele de la un presupus număr de 5 milioane de voturi valabil exprimate (în 2009 au fost 4,8 milioane). Așadar, pentru a accede în Parlamentul European:
- un partid ar trebui să primească peste 250.000 voturi
- un candidat independent peste 156.250 voturi
Să presupunem că un număr de 4 milioane de voturi le obțin partidele care sunt reprezentate în prezent în Parlamentul European (PSD & co, PDL, PNL, UDMR și PRM). Mai rămân 1 milion de voturi de împărțit între 10 partide și 8 candidați independenți. Hai să vedem niște scenarii de împărțire: ce se întâmplă dacă împărțim voturile în mod egal la toți 18, numai la 9 (doar cele/cei cu șanse mai mari) sau chiar numai la 5:
- Împărțire la 18 => 55.555 voturi fiecare partid / candidat = sub pragul electoral
- Împărțire la 9 => 111.111 voturi = sub prag
- Împărțire la 5 => 200.000 voturi = peste prag pentru independenți, sub prag pentru partide
Dacă ești unul din cei 1 milion de votanți iar partidul / candidatul votat de tine nu a trecut peste pragul electoral, ei bine, votul tău se redistribuie practic către partidele care l-au depășit. Dacă tu chiar susții partidul / candidatul pentru care ai votat (și ai continuat să citești articolul de față în ciuda recomandării mele din introducere), nu e niciun bai – ai susținut ceea ce crezi. Iar dacă nu și-au manifestat aceeași opțiune numărul necesar de votanți, nu înseamnă deloc că ceea ce crezi este greșit.
Dar dacă votezi cu un astfel de partid sau candidat doar ca să nu le dai votul primilor clasați, nu ți se pare că tot la ei ajunge?
4. Votul anulat
Anularea votului are exact aceeași valoare legală ca și neparticiparea la vot, la aceste alegeri. Dar transmite un mesaj: cel care și-a anulat votul este interesat de viața politică, nu renunță la dreptul de a alege, dar nu are pe cine pune ștampila. Iar cel care îi dorește votul pe viitor trebuie să vină cu altceva decât cu acuze aduse adversarilor.
Există totuși o condiție aici: 1.000, 2.000, chiar 50.000 de voturi anulate în acest mod sunt absolut insignifiante, nu transmit nimic. La ultimele alegeri europarlamentare am avut 194.621 voturi nule (3,86%). Dar cum ar fi dacă anul acesta am avea 694.621 de voturi anulate? Ce crezi, vor fi oameni politici care să înțeleagă sensul celor 500.000 de voturi anulate și să lupte pe viitor pentru a obține aceste voturi? Să lupte să demonstreze că ei merită aceste voturi, nu că alții nu le merită.
Dacă nu ai citit deja articolul menționat în introducere, te invit să o faci: Câteva argumente pentru boicotarea activă (prin participare & anularea votului) a europarlamentarelor.
Desigur, cele exprimate mai sus sunt doar opiniile mele, oricine mă poate contrazice – dar cu argumente, prin comentarii mai jos.