Am scris deja pe scurt despre vacanța de paște de la Roșia Montană, dar preiau în continuare, cu acordul autoarei, textul Laurei Turdean, care a reușit să surprindă în cuvinte cele mai semnificative momente ale experienței noastre.
Mi-am dorit ca un copil sa ajung din nou la Rosia. Ca un copil care asteapta sa vina Craciunul. Nu stiu cum se face ca la noi, in Oradea, sunt printre cei mai nepasatori oameni din tara… Ti se poate intampla sa mergi pe strada si sa vezi ca unul enervat sare la altul sa-l bata, ca oamenii sunt evacuati din casa si trec altii pe langa ei fara sa-i priveasca, politia comunitara legitimeaza cetatenii in fata propriilor blocuri si ii trimit pe tiganii fara buletin mai incolo, oamenii saraciti, (nu cersetori!) cauta prin gunoaie dar locatarii nici ca-i vad, in2012, oradenii treceau fara sa-si clinteasca capul pe langa protestarii care scandau “Veniti, nu ne ocoliti!”, bihorenii care nu iau atitudine la amenintarile gazului din sisturi…
Vizitarea galeriilor romane
Ei bine, la Rosia Montana am uitat de toate astea. Cativa voluntari ai Campaniei Salvati Rosia Montana s-au ocupat sa faca un pachet turistic cu excursii ghidate si cazare la localnici in perioada 1 – 6 mai.
Am avut parte de un program extraordinar: un tur istoric – cu galeriile romane (unice in Europa!) si trista Cariera Cetate (un munte impanzit de galerii romane, vechiul punct de atractie al targului minier, care incepand cu 1970, din ordinul lui Ceausescu, a fost exploatat la suprafata, iaracum arata ca un crater lunar), un tur al naturii care ne-a oferit niste panorame spectaculoase, cu tăuri (lacuri de acumulare construite in timpul Imperiului Austro-Ungar pentru prelucrarea aurului), cu pajisti, munti, paduri si un tur al cianurii cu excursii la Bucium (unde, conform proiectului minier al RMGC, ar fi iazul cu cianura) si la Geamana, acum un loc izolat cu cateva gospodariicare traiesc pe marginea lui lac de steril de peste 120 de hectare, care inca prin anii 1980 era o comuna formata din sase sate.
Stupi în Corna, la 200 de metri mai jos de aceștia ar fi barajul dorit de RMGC
Turul cianurii l-am inceput in satul Corna, langa Rosia Montana, o zona de padure, asezata pe valea raului cu acelasi nume. Am poposit la domnul Remus, apicultor, care ne-a primit pe toti intr-o curte unde se auzea un bazait continuu. O gradina cuflori colorate, pomi in floare, stupi perfect aliniati, un atelier cu unelte si echipamente apicole si… un sorecar prietenos. Dupa ce-am gustat cu totii din mierea cea mai proaspata din anul asta facuta din florile pomilor fructiferi, domnul Remus a inceput sa ne vorbeasca: “Au venit la negocieri, sa ma duca sa ma angajeze la ei ca tamplar. Le-am zis: “Io-s satul de lucrat!” Si nu mai is la varsta aia…” Dumnealui e printre putinii care nu si-au vandut terenurile celor de la RMGC si nu a acceptat o casa in fosta groapa de gunoi de la Alba-Iulia, acum zona rezidentiala: “Eu ii multumesc lui Dumnezeu ca n-am facut pasul asta si m-o intarit si nu-mi pare rau, nimic nu-mi pare rau!” Domnul Remus nu vorbeste mult, ma gandeam la plecare. Atunci am auzit melodia Noi suntem romani. Ne-am intors privirile. Micul sorecar ne conducea, iar domnul Remus canta din frunza, cum poate-si mai amintesc cei care au vazut filmul Noul Eldorado. Mai intai ne-a oferit ce avea mai dulce si a pastrat la final ce avea mai bun!
Așa arată iazul de decantare de la Geamăna
Nimic nu m-a marcat atat de puternic ca si Geamana. Eram aproximatix 20 de persoane dar, cand am ajuns la baraj, peisajul acela selenar ne-a amutit pe toti. A fost ca si cum am fi ajuns la o inmormantare. Eram socati, afectati, mahniti. Paznicul de la Cuprumin ne povestea ca “Ceausescu a facut niste treburi foarte bune” deschizand Combinatul pentru prelucrarea cuprului Rosia-Poieni (cum se numea pe-atunci) creand, astfel, locuri de munca si pentru barbati si pentru femei. Dar noi ne uitam muti la aceasta imensitate de nimic care inghitise o vale intreaga de sate, gradini, terenuri agricole, livezi, case, scoala. Doar turla bisericii din vechiul sat mai sta de marturie ca aici era o comunitate de oameni. Iar biserica avea 100 de m inaltime! Am inconjurat iazul de steril ca s-ajungem la oamenii care traiesc pe marginea lacului. Mai sunt cateva gospodarii, vreo 16 case, grajduri, soproane, livezi, gradini, unde oamenii incearca sa-si continue viata normal, asa cum au facut-o candva parintii lor. “De la baraj s-a inceput lucrarea, – ne povestea un localnic nascut in Geamana, bucuros sa vada oameni prin satul sau – pe la ’82. Ne spuneau proiectantii noua: “Domnule, de la biserica numa’ crucea o sa se vada!” Si uitati ca am ajuns. Nu puteai sa-ti imaginezi ce are sa seintample si cu satul… A fost ceva de necrezut ca cineva te poate deranja asa… abuziv”. Dar am aflat ca nivelul iazului va fi ridicat de catre Cuprumin cu inca 10 m, ceea ce ar presupune ca biserica sa nu mai fie deloc vizibila, iar cele cateva case ramase sa fie si ele acoperite. “Aici nu stiu ce au sa faca. Suntem cateva familii. Chiar sa ne lase aici cum o zis domnu’ sa facem cu mana din piscina?…” Am mai aflat cum localnicii s-au obisnuit cu iernile dure, cu izolarea, cu animalele salbatice care mai apar si pe care nepoteii le hranesc si le pozeaza cand vin in vacanta, cum ei cultiva aici tot de ceea ce au nevoie, cum li s-a construit o noua biserica, cum s-au lasat pagubase cele cateva familii care au actionat Cuprumin in instanta, cum se gandeste in fiecare zi ceva face daca sterilul ii va bate la poarta si ca “vor fi toti expropriati pe masura ce vor fi afectati”. Ne-a invitat la el in casa si, din putinul pe care-l are, i-a dat fiecaruia care i-a trecut pragul casei cate-un ou rosu. Se insera incet si am regasit Rosia Montana bubuinda de puscaturile traditionale de Paste. In noaptea aia, sunt convinsa ca ne-am culcat cativa cu gandul sa puscam prin alte parti.
Roșia Montană, foc de tabără la Eugen David
Despre Rosia Montana, s-au spus multe in ultimii ani, dar noi ne-am adunat cu totii, insetati, in jurul unui foc de tabara, in curte la Eugen David, presedintele Alburnus Maior. Si stateam noi in jurul focului si ascultam acest om simplu care nu-si doreste mai mult decat sa traiasca linistit pe pamantul lui. Ne-a vorbit despre cum a aparut prima data compania canadiana prin 2000, cum s-a infiintat Asociatia Alburnus Maior, cum s-a extins Campania Salvati Rosia Montana. Totul in stilul sau caracteristic – cu inteligenta si umor, cum rar ti-e dat sa intalnesti. Imaginati-vi-l ca pe un fel de Ilie Moromete, dar cu facultate! Si sedeam noi si sorbeam, mai mult cuvintele lui decat vinul sau palinca ce-am primit in pahare. Si pentru ca tu, cititorule, n-ai fost langa noi in jurul focului, iti dau si tie o frantura din mesajul de foc al lui Eugen David: “Si cel mai important, ce-am invatat in astia 15 ani de zile: sa nu te-astepti de la nimeni sa-ti faca absolut nimic! Lupti pentru ce vrei sa obtii, ai sanse si sa n-obtii, dar mai mari sanse ai sa obtii. Dar, daca astepti numai sa-ti dea cineva, in veac si-n vecii vecilor, amin! Si am invatat sa fiu un om liber sa nu-mi fie frica sa spun ceea ce gandesc. Si ne vedeti aici asa cum suntem la Rosia Montana si cu bune si cu rele. Acum, poate ati simtit fiecare pulsul realitatii Rosiei Montane. Si voi la randul vost’, nu trebuie sa va spun io ce parere aveti, dar care v-ati facut-o, transmiteti-o mai departe ca sa le dam un sut in cur la televiziuni si la cei care incearca sa puna batista pe tambal la Rosia Montana!”
E imposibil sa explici Rosia Montana. O localitate miniera cu existenta continua de doua milenii. Un loc controversat, unde o companie canadiana vrea sa puna in aplicare un proiect minier folosind cianura. O asezare cu o comunitate scindata intre cei care vor sa ramana, sa creasca animale, sa faca agricultura, turism si cei care “nu vor decat sa munceasca” in mineritul de suprafata prin care un munte intreg va sari in aer. Un mijloc si motiv de imbogatire pentru multi politicieni, avocati, specialisti, proprietari de trusturi media. Un loc pe care, in ciuda insistentelor mai multor organizatii, niciun ministru al culturii nu l-a propus ca sit UNESCO. Rosia Montana trebuie simtita acolo unde este ea.
Imi suna si acum in minte cuvintele lui Eugen David: “Nu va lasati manipulati! Fiti liberi!” Pana la urma ce va costa? Mergeti si faceti cunostinta cu Rosia Montana! E acolo si va asteapta.
Laura Turdean
Oradea, 14 mai 2013, 01:57 a.m.