Roșia Montană și presa obiectivă

Mai știți jocul în care trebuie să găsiți diferența dintre două imagini? Vă invit și eu la o astfel de comparație:

Două ziare, același reportaj

Ziua de Cluj și Alba24 povestesc despre sărbătorirea Zilei Minerului la Roșia Montană, dar… cu aceleași cuvinte

Nu vă speriați, nu este chiar jocul clasic – aici nu trebuie să găsiți diferențele între imagini, ci diferențele între texte.  Este vorba despre două articole din două publicații diferite, Ziua de Cluj și Alba24, despre Ziua Minerului organizată în Roșia Montană. Sărbătoarea este organizată de câțiva ani de către RMGC, ca reacție la FânFest, festivalul prin care artiști și oameni simpli din toată țara își manifestă sprijinul față de localnicii care au reușit să reziste atâția ani presiunilor acestei companii.

Chiar dacă citisem înainte cum ziarele preiau fără să verifice comunicatele RMGC și le publică sub numele unui jurnalist sau asumate de redacție, nu ca materiale publicitare sau comunicate de presă, cum ar fi normal, nu mă așteptam ca niște jurnaliști și niște ziare care au pretenții să scrie atât de exact după dictarea RMGC. Puteau, măcar, să ia exemplul colegului lor de la România Liberă, care a preluat același comunicat al RMGC (tot fără precizarea sursei), dar măcar a făcut un rezumat.

 

P.S.: Le-am scris celor două redacții cu mai mult de o săptămână în urmă, am comentat pe site-urile lor. Cine ghicește câte răspunsuri am primit și câte din comentariile mele au trecut de moderatorii lor și sunt publicate?

Etichetat , , , , , , .Adaugă la favorite legătură permanentă.

3 răspunsuri la Roșia Montană și presa obiectivă

  1. ana spune:

    Raspuns: ZERO? 🙂

    • Mihai Papuc spune:

      Ba trebuie să te surprind: am primit un răspuns de la Alba24:

      Fwd: Lasitatea, nerusinarea si ignoranta fac legea la Fanfest

      Comunicat

      Rosia Montana, 19 august 2012 – Cateva zeci de tineri fara frica lui
      Dumnezeu au deranjat sfanta slujba de duminica a unei comunitati rurale
      traditionale, speriind enoriasii cu batai de tobe, urlete si insulte
      aduse oamenilor.
      …”

      Mailul continuă. Este foarte interesant cum răspunde redacția unui ziar unei acuzații de plagiat, cu sursa unui alt articol preluat fără citat, bănuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.