Justiția și serviciile, faza pe Parlament

După OUG 13 de iarna trecută, iarna aceasta puterea și-a propus din nou să mai umble puțin pe la sistemul de justiție, care, se pare, îi cam strâmtorează pe unii dintre liderii coaliției de guvernare. Însă, spre deosebire de metoda de atunci, acum au introdus prevederile nocive între alte propuneri rezonabile sau chiar utile și le-au adus pe toate în Parlament – o analiză detaliată a proiectelor inițiale a realizat Funky Citizens: „LEGILE JUSTIȚIEI: METAMORFOZA”. Totodată, comisia „Altă întrebare” beneficiază de sprijinul interesant (sau poate interesat) al unor asociații de magistrați.

Una dintre aceste asociații, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, reprezentată de doamna judecător Dana Gârbovan. Aceasta a venit cu un set de propuneri pentru modificarea legilor vizate de comisia Iordache. Dacă multe dintre acestea au fost și sunt comentate mai detaliat în presă, una dintre propuneri a trecut relativ neobservată – modificarea articolului 7 din Legea 303 / 2004  privind statutul judecătorilor și procurorilor. Dincolo de niște modificări ce par a fi, la prima vedere, cel puțin benigne, dacă nu chiar pozitive, propunerea UNJR se încheie apoteotic cu următorul punct:

(6) Prin derogare de la orice alte legi ori prevederi, informatiile, deciziile, hotararile, protocoalele, ordinele si orice alte acte emise ori co-semnate de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii sau de un serviciu de informatii care priveste sau are legatura cu justitia este informatie de interes public.

Ce presupune această propunere, dacă stăm să o analizăm puțin?

1. În primul rând, conține un dezacord grosolan între subiect și predicat: „informațiile, deciziile (…) este informație de interes public”. Am verificat, asta nu-i greșeală pe Facebook, ci se regăsește în materialul de pe site-ul UNJR (.docx). Un asemenea dezacord grosolan arată clar că nimeni nu a analizat nici măcar superficial textul – ce să mai vorbim de analize în profunzime, studii de caz, ș.a.m.d.
2. „Prin derogare de la orice alte legi ori prevederi” – conform normelor de tehnică legislativă, derogarea se stabilește punctual¹, nu de-a valma. Inițiatorul trebuie să studieze în prealabil ce legi afectează domeniul și să evalueze cum ar fi modificate de către noua prevedere dorită. Dar dacă cei care propun modificarea nici măcar nu-și bat capul să vadă care sunt legile incidente, ce putem să mai zicem despre evaluări și analiza impactului?
3. Dar dacă o informație / decizie / hotărâre / protocol / ordin / etc. emis de CSAT sau un serviciu de informații conține informații clasificate NATO, primite de la un partener din alianță, cum facem? Încălcăm normele NATO privind informațiile clasificate și facem publice respectivele informații? Hai să zicem că rușii încep o campanie de recrutare a unor spioni / agenți de influență între magistrații din România, germanii află asta și trimit informația părții române, potrivit protocoalelor pentru schimb de informații în cadrul alianței. În mod normal, informația respectivă ar fi ulterior înglobată într-o multitudine de documente, rapoarte, sinteze, ordine ș.a.m.d. emise de SRI și CSAT. După mintea luminaților judecători care vin cu propunerea de mai sus, toate acele documente ar trebui să fie publice.
4. Prin strategia de securitate a României, votată de Parlament, unul dintre obiectivele naționale de securitate este „buna funcționare a justiției și asigurarea ordinii de drept”. Cum CSAT trebuie să urmărească aceste obiective, potrivit propriei legi de funcționare, rezultă că la nivelul instituției se vor regăsi o multitudine de sinteze, informări, rapoarte, ordine și alte categorii de documente care să conțină informații care au legătură cu justiția – dar și multe alte informații clasificate. Din nou, în concepția prea luminaților de la UNJR, acestea ar trebui să fie publice.
5. Absolut nicăieri într-un stat funcțional nu se declasifică documente prin lege. Da, o lege poate stabili foarte clar principiile, dar declasificarea trebuie să o facă specialiștii, document cu document.
6. Un mic studiu de caz: din câte am citit, dosarul lui Cătălin Voicu, cel care controla o adevărată rețea de magistrați, s-a bazat și pe informări de la SRI. Dacă e să aplicăm propunerea de mai sus, rezultă că acele informări – ba chiar documentele de la baza lor – ar fi fost făcute publice, de îndată ce un ofițer SRI a bănuit că Voicu are ceva treabă cu justiția.
7. De fapt acest punct trebuia să fie primul și să mă opresc după el: la ce folosește de fapt prevederea asta? Am tot auzit de povestea hotărilor CSAT clasificate privind justiția. Cu ce ne afectează acestea, la modul concret? Legea CSAT este clară: hotărârile acestei instituții sunt obligatorii în condițiile legii². Nimeni nu poate să încalce legea, chiar dacă asta ar fi cerința dintr-o hotărâre CSAT. Iar dacă un magistrat ar încălca legile pentru o hotărâre CSAT clasificată, înseamnă că acesta are lacune serioase, cu efecte în întreaga sa activitate.

Asta nu înseamnă că-s fan SRI. Am destul de puțină încredere în capacitatea și buna credință a acestei instituții sau a colegilor de prin alte structuri militarizate. Este absolut clar că nici SRI, nici alte servicii nu au voie să controleze magistrați – deci propunerea UNJR de la pct. 3³ ar fi bună, cu condiția să se treacă în legile de funcționare a fiecărui serviciu în parte (că tot aminteam de normele de tehnică legislativă). Cred că este imperios necesar să avem un control parlamentar real al serviciilor de informații. Însă toate aceste deziderate nu se rezolvă cu niște propuneri încropite pe genunchi și aruncate la repezeală în poala lui Iordache. Dimpotrivă, asemenea aiureli decredibilizează orice tentativă de control real al SRI, oferindu-i acestui serviciu puncte pe care chiar nu le merită.