
„aproximativ 500 dintre minerii aflați în subteran (…) au anunțat că intră în greva foamei, considerând că sunt disprețuiți și ignorați de forurile decizionale, în timp ce alt ortac a fost adus la suprafață întrucât i s-a făcut rău.
(…)
minerii solicită intervenția premierului Victor Ponta în dezamorsarea conflictului (…)”
Premierul Victor Ponta: „Minuni însă nu o să putem face”.
Da, știu că nu seamănă deloc cu ce ați văzut duminică la toate televiziunile. De ce? Pentru că a fost vorba de peste 1.000 de mineri închiși într-o mină de cărbune, nu de 33 de angajați ai RMGC închiși într-o galerie muzeu. Minerii l-au chemat pe Ponta, dar acesta n-a venit, angajații RMGC nu știu dacă l-au invitat, dar la ei premierul a ajuns.
Ce să-i faci, era o duminică frumoasă, o fi profitat și Victor Ponta de ocazia de a vizita galeriile romane. Partea bună e că la final s-a mai și dat grozav: ce viteaz a fost el că a stat aproape o oră acolo, în condițiile din „mină”. Adică în condițiile pe care chiar RMGC le laudă:
Similar experienței din 2012, cel mai popular tur ghidat a fost cel în perimetrul galeriei Cătălina-Monulești, care păstrează urme de exploatare și artefacte din mai multe perioade istorice. Deși în anii trecuți, accesul vizitatorilor în galerie nu era posibil, lucrările intense de consolidare, inițiate de compania noastră, au permis vizitarea în siguranță a galeriei miniere de epocă romană.(sursa, sublinierile îmi aparțin)
În mod normal, n-aș fi știut cui să-i dau dreptate – atât Ponta cât și RMGC ne-au obișnuit cu minciunile lor care mai de care mai gogonate. Numai că de data aceasta am avantajul experienței proprii. Pe timpul FânFest 2013 am vizitat galeria Cătălina Monulești. Durata vizitei a fost de circa o oră, iar în același grup cu mine a fost și o fetiță de circa cinci ani. Iar aceasta nu s-a plâns deloc de condițiile din galeria muzeu…
P.S.: Cineva din zonă mi-a zis că angajații RMGC nici măcar nu au stat în muzeu în toată perioada. De regulă, nu pun bază pe informații neverificabile, dar când te uiți și vezi cum iese minerul proaspăt bărbierit din galeria romană după trei sau cinci zile de stat acolo, te întrebi: mă, romanii ăia or fi construit și lavoare în galeriile lor miniere?
Cunosc zona din anii ,,de trista amintire,,RMGC,un spoliator cu ajutorul cozilor de topor! Sunt politic activ,,,extrema dreapta,,partidele ,,istorice ,, au vandut tot!Sa facem ,,curatenie politica! vin ,,alegerile,, tot puscariabili???!>?