În data de 26 iunie 1940, la ora 22:00, ambasadorului României la Moscova i se înmâna un ultimatum, conținând harta teritoriilor pe care U.R.S.S. le cerea statului român în termen de 3 zile: Basarabia și Bucovina de nord.
A doua zi, 27 iunie 1940, răspunsul guvernului român s-a decis în cadrul consiliului de coroană. Cei 27 de participanți și-au exprimat votul astfel: 20 pentru cedare, 1 abținere și numai 6 împotriva cedării și pentru opoziția armată la pretențiile teritoriale ale U.R.S.S. E bine să reținem numele membrilor consiliului de coroană care s-au opus cedării acestor părți din trupul țării: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu.
În urma acceptării ultimatumului, începând cu 28 iunie 1940, armata și administrația română s-au retras, în mare grabă, din teritoriile cedate. Până pe 2 iulie1940, noua graniță desenată de sovietici pe hartă și chiar depășită pe teren a fost închisă de armata roșie. Așa se face că peste 3 milioane de români s-au trezit, peste noapte, cetățeni sovietici.
Dacă Basarabia mai cunoscuse stăpânirea imperiului țarist, iar granița s-a stabilit pe Prut, Bucovina a fost ruptă în două părți. Numeroase familii s-au trezit separate, de-o parte și de alta a unei linii trasate pe o hartă la Moscova.
Așa se face că mulți români și-au lăsat toată agoniseala în urmă și, în ciuda riscurilor, au trecut granița în patria natală.
În acest timp, etnicii germani din Bucovina ocupată au primit posibilitatea de a fi repatriați în Germania sau în Polonia ocupată de Hitler. Astfel, anunțul autorităților sovietice – cei care doresc pot reveni în România – a fost crezut fără rezerve de localnici. Mai mult decât atât, s-au înființat comisii speciale ale autorităților locale pentru a primi cererile de repatriere ale românilor.
În aceste circumstanțe, au fost lansate zvonuri potrivit cărora cei care vor să treacă frontiera vor fi lăsați să o facă. Astfel, pe 1 aprilie 1941, într-o duminică din Postul Paștelui, peste 3.000 de bărbați, femei și copii, în frunte cu steagurile și prapurile bisericii din Suceveni, s-au deplasat pașnic către punctul de frontieră de la Fântâna Albă. Cu 2 km înainte de acesta, pe un drum din pădure, au fost așteptați de mitralierele armatei roșii. Acestea au deschis focul, omorând mai întâi pe purtătorii lucrărilor bisericești, mai apoi secerând la întâmplare. Focurile de armă nu au contenit pentru trei zile. În cele din urmă, morții și răniții au fost aruncați în gropi comune. Se zice că pământul a mișcat pe aceste gropi pentru mai multe zile, până când toți cei îngropați și-au găsit odihna veșnică. Câteva zile mai târziu, s-a adâncit calvarul supraviețuitorii masacrului și a rudelor celor uciși pentru dorința de a se reîntoarce în patria natală. După anchete și investigații rapide, aceștia, peste 13.000 de familii, au fost trimiși în Siberia și Kazahstan, mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul pe pământ străin.
Aceasta este, pe scurt, istoria unui masacru înfiorător. Din păcate, poate la fel tragic este că nu găsim în cărțile de istorie nimic despre ceea ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941. Prezentarea unor mărturii ale supraviețuitorilor masacrului în cadrul emisiunii România, te iubesc de la PRO TV, poate fi, totuși, începutul unei conștientizări mai largi a acestor eroi ai neamului românesc.
Emisiunea a fost difuzată duminică, 14 aprilie, dar sper ca aceasta să fie redifuzată în viitor.
[Adăugare 01.04.2016]
Momentan, emisiunea este disponibilă integral și poate fi urmărită mai jos: