O sa-mi derulez un pic viata pana in perioada anilor 2000, cand am inceput facultatea si mi-am intors privirea dinspre secventele colorate ale adolescentei catre ceea ce se intampla in societatea, economia si politica Romaniei de-atunci.
Aveam vreo 20 de ani si facusem deja o adevarata pasiune pentru talk-show-urile politice, pagina despre economie si politica din ziare si eram cea mai energica participanta la discutiile la bere, despre ce ne mai pregateste guvernul. Faceam supozitii, incercam sa anticipez miscarile viitoare ale celor de la putere si cum ne vor afecta pe noi, dar cel mai mult si cel mai mult, incercam sa inteleg cam pe unde se situa societatea, ca si nivel de constiinta, hoinara prin jungla capitalista.
Incepusem sa observ cum romanii se indepartau din ce in ce mai mult de valorile care le determinau scopul existentei si al actiunilor in societate, fata de semenii lor, iar dupa imbratisarea dulce-amaruie a capitalismului, scara de valori a confratilor mei, parea ca s-a dat de 3 ori peste cap si s-a transformat subit dintr-o zana buna intr-o broasca raioasa.
Eliberati din colivia comunista cu rafturile goale din alimentare, cozile la carne, lapte si oua, cenzura de la fiecare pas, sau frica de a-si verbaliza dezaprobul fata de sistemul dictatorial, romanii au intampinat capitalismul ca pe-o pasare maistra. S-au imbatat cu bucuria provocata de explozia de magazine, asa zisa libera exprimare, calatorii in strainatate, o afacere proprie, cluburi, baruri, miracolul hypermarket-ului, al onoarei de a face parte din colectivul unei corporatii, a salariului peste medie, al non-stop-ului din coltul blocului, si multe alte minuni pe care capitalismul le-a scos din joben dupa 1989.
In timpul asta, romanul a renuntat la a mai fi atent ce fac cei de la guvernare, neanticipand pretul pe care urmau sa il plateasca pentru a beneficia de tot acest parc de distractii numit democratie. Romanul a luat de-a gata „emisiunea de varietati” pusa pe tava de mass media, s-a cufundat entuziast in shopping-ul excesiv, fotbal pana la obsesie, manele, incultura, consumism, gadget-uri, competitie, munca pana la extenuare pe „plantatia” corporatiei, uitand ca a venit pe acest pamant pentru a trai in adevaratul sens a cuvantului.
Deoarece banul a fost transformat in pilon principal al existentei, viata a devenit o fuga constanta in cautarea acerba a stabilitatii financiare individuale. Sensul existentei s-a rezumat la a trai pentru a face bani de mancare, vacante all inclusive, masini, telefoane, femei, urmand exemplul promovat constant de promotorii capitalismului.
Entuziasmul s-a transformat in competitie.
Altruismul s-a transformat in invidie.
Fidelitatea s-a transformat in tradare.
Respectul pentru semeni s-a transformat in ignoranta.
Libertatea s-a transformat in abuz.
Darnicia s-a transformat in lacomie
Si cel mai grav..iubirea neconditionata a intrat in cartea rosie.
Societatea civila s-a divizat in acest context, in 3 categorii:
– cei care au calcat pe cadavre pentru a-si face loc catre culmi prin hotie, exploatare, abuz de putere si vanzarea sistematica a tarii
– cei care s-au mulat pe tentaculele caracatitei pentru a se ridica deasupra unui nivel de trai mediocru si pentru a rezista in mediul privat
– cei care s-au luptat cu primele 2 categorii si cu saraciile, incercand sa supravietuiasca de pe o zi pe alta.
Astfel, romanii au fost dezbinati cu succes si impartiti in tabere sociale, invrajbite de interese materiale si competitie, creandu-se astfel premisele integrarii Romaniei in UE pentru ca poftele pestilor mai mari sa fie satisfacute in timp ce se puteau infrupta comod din bogatiile tarii noastre.
Odata transformata intr-un cuib de pui cu ciocurile cascate lacom catre mai mult, Romania a devenit un teren propice exploatarii si abuzurilor crude ale marilor puteri mondiale. Deja preocupati de goana dupa bani, rata la banca, fotbal sau mondenitatile ieftine din Cancan, romanii nu mai urmareau adevarata traiectorie a intrarii in UE, consecintele globalizarii si inglodarea in datorii a tarii.
In 2007, orice roman, de la angajatul la REBU, care se trezea dimineata pentru raidul de colectare a gunoiului, pana la workaholic-ul corporatist in costum de la Steilmann, aveau o singura aspiratie: Sa intre Romania in UE!! Visul comun a devenit realitate si Romania a fost primita cu tact si eleganta, in marea familie a Uniunii Europene, dupa multe conditii neandeplinite, peste care s-a trecut diplomatic cu vederea, deoarece pamantul fraged al tarisoarei noastre si toate resursele ei aveau o aroma prea proaspata si imbietoare pentru narile sacalilor din umbra.
Rand pe rand, Romania a cedat exploatarea petrolului, jumatate din cea a resurselor de gaze, intreaga distributie interna de gaze, în mare parte distribuția de electricitate si controlul sistemului bancar, sistemul de asigurări, acestea fiind chiar puncte cheie a procesului de aderare.
In ultimii 22 de ani, țara noastră a fost jefuita de oameni fără conștiință iar agricultura, industria și comerțul au fost aproape în întregime distruse. Cam tot ce aparținea pe buna dreptate romanilor, a ajuns pe mainile unui clan interlop și a sistemului corporatist și financiar internațional. Acum, se lucreaza intens la instrainarea ultimelor resurse naturale ale tarii noastre, si a ultimelor companii strategice care ne mai apartin. Datoriile în care a fost inglodat statul roman au dus la transformarea tarii într-o colonie a FMI, fapt care va avea consecinte dramatice pentru nivelul de trai și speranta de viață a poporului nostru. In aceasta situatie se afla acum, Grecia.
Desi aceste instrainari au fost prezentate ca si pasi catre „sfanta privatizare”, ele au fost pur si simplu transferuri de proprietate catre alte state, vanzarea pe bucati a tarii noastre, la fel ca in binecunoscutele cazuri despre procesul minier prin cianurare de la Rosia Montana, al companiei RMGC si exploatarea gazelor de sist prin fractionare hidraulica planificata in Dobrogea de catre compania Chevron. Sau cum va fi probabil impanzirea Romaniei cu ogoare de cereale modificate genetic, pe terenuri cedate de catre guvern companiei Monsanto, in cazul in care nu ne trezim sa oprim acest dezastru.
De 22 de ani, romanii au asistat pasivi la tot acest spectacol aproape ireal, imbibat de coruptie, vanzare de tara, promovare a non valorilor, minciuna, manipulare, control prin frica, fara sa miste un deget. Fara sa aiba curajul sa iasa in strada si sa isi strige dezacordul fata de actiunile
celor care conduc tara asta catre un declin dramatic. Unii au privit dezamagiti dar resemnati cum altul le fura painea de la gura, au platit umil rata la banca, taxele si impozitele catre stat stiind ca acei bani se aseaza cuminti in buzunarele celor de la putere, si au ridicat din umeri neputinciosi spunand „ce pot eu sa fac?”
Altii au preferat sa traiasca in ignoranta si lipsa de informare, nestiind ce se intampla in jurul lor, concentrandu-se pe nimicuri menite sa le distraga atentia si sa le tina privirea si mintea departe de nedreptatile pe care cei care ne conduc, atat la nivel local cat si la nivel mondial, le comit impotriva planetei si a locuitorilor sai.
Acestea fiind cu greu sumarizate, pot spune ca am iesit in strada pentru prima data pe 15 Octombrie 2011, la evenimentul organizat de cei din Miscarea Occupy Romania. Aceasta miscare m-a atras pentru ca nu se rezuma la a blama guvernul Romaniei sau un singur sistem politic ci tinteste cauza globala a situatiei dezastruase in care se afla Romania acum. La evenimentul din 15 Octombrie am avut neplacuta surpriza sa constat ca, in Piata Unirii, se stransesera maxim 70-80 de persoane si acest lucru m-a rascolit si mi-a alimentat decizia de a lua parte la procesul de trezire a romanilor.
Mi-am promis atunci mie, ca voi face tot ceea ce imi sta in putere sa deschid ochii fratilor mei si sa le reamintesc ca toata puterea de a schimba ceea ce se intampla acum in tara, este in sufletele si in constiinta lor. Mi-am promis ca ii voi invata din nou sa simta, sa iubeasca sincer, sa le arat adevarul, sa ii informez si sa le insuflu curajul de a se ridica si de a spune ceea ce gandesc fara frica. Am decis sa devin mai buna, mai sincera, mai proactiva si mai hotarata pentru cei care vor sa deschida ochii si sa se alature acestui proces al schimbarii.
A doua oara am iesit tot alaturi de cei din Miscarea Occupy Romania, pe 10 decembrie, de Ziua Drepturilor Omului. Un articol foarte bun despre ceea ce s-a intamplat atunci se afla aici http://www.realitatea.net/exclusiv-povestea-occupy-romania-cine-sunt-tinerii-care-au-ocupat-piata-universitatii-dupa-20-de-a_895545.html
Ceea ce pot spune eu despre ecoul acestei zile este ca actiunea in strada de atunci a avut un impact major asupra celor in care dorinta de a-si striga nemultumirile si de a schimba ceva in tara asta mocnea demult.
Ce s-a intamplat atunci a aratat romanilor ca inca mai au forta, le-a trezit spiritul civic, dorinta de solidariza, curajul de a se ridica si de a spune ca s-au saturat si ca asemenea abuzuri si ingradirea liberei exprimari nu vor tolera.
In acea zi, Piata Universitatii si-a reluat pulsul, si-a recapatat faima de taram al liberei exprimari.
Ulterior am continuat sa ies in strada, odata cu prima zi a protestelor organizate pentru sustinerea lui Raed Arafat, care s-au metamorfozat in asa zisa rezistenta din Piata Universitatii. Voi continua sa ies alaturi de cei din Piata deoarece sunt convinsa ca romanii merita mai mult decat jugul pe care l-au carat pana in acest moment.
ACTA nu este decat o bila a pistolului puterii mondiale, este o unealta care vizeaza defapt monitorizarea vietii private a intregului mapamond, este o cale catre controlul mondial, deoarece acesta este defapt telul lor suprem. De asta, este important sa ne luptam cu ea si sa respingem absolut toate demersurile facute in acest sens. ACTA este doar un fir de praf de pe o poteca lunga pe care o avem de batut, insa nu trebuie sa uitam niciodata ca noi suntem cei 99% si avem toata forta de a ne construi societatea pe care o dorim. O societate in care sa ne bucuram unii de altii in pace, o societate in care banii, frica, lacomia, manipularea si competitia, nu vor mai sta la baza configuratiei sociale si economice.
De ce nu iesim toti?
Din 1989, romanii prefera sa schimbe canalele la TV si sa se scandalizeze la stirile care ii anunta ca preturille vor creste, ca au venit minerii, ca TVA-ul a crescut la 24%, ca se defriseaza padurile, ca aerul este poluat, ca sunt mintiti cu promisiuni despre proiecte populare, financiare si sociale in cadrul fiecaror campanii electorale, insa nici unul din aceste proiecte nu se intampla, ca sunt furati de catre stat…etc.
Este atat de penibil ca americanii, spaniolii, englezii, italienii, etc care au parte de un nivel de trai mult mai ridicat, au avut initiativa de a iesi in strada cu milioanele sa militeze impotriva corporatiilor, bancilor, sitemului financiar, al coruptiei iar noi, in Romania unde asuprirea sociala, coruptia si jaful impotriva populatiei este mult mai mare, reusim sa ne strangem intr-un numar de 200-500 de persoane..Ne lamentam la o bere, ne lamentam si mai aprins la 2 beri vis a vis de nedreptatea in care traim, insa NU NE UNIM pentru a striga in cor IMPREUNA ce ne doare.
Daca fiecare tanar va prefera sa mearga la un film care-l face sa uite ca saptamana viitoare nu va mai avea bani sa mearga la alt film sau concert, daca fiecare om va prefera sa mearga robotic si nefericit la servici, simtind ca nu-si traieste cu adevarat viata, daca fiecare batran isi va calcula ultimii lei din pensia derizorie in asa fel incat dupa ce si-a cumparat medicamentele de pe reteta compensata va constata ca nu mai are bani pentru mancare si cu toate astea, vom continua sa nu facem nimic pentru a schimba ceva…atunci peste 20 de ani copii si nepotii nostrii vor fi intr-o situatie mai trista decat a noastra.
Sa nu neglijam faptul ca desi au trecut 22 de ani de la evadarea romanilor din doctrina comunista, societatea noastra inca nu a scapat de sindromul Stockholm. Mult iubita noastra Wikipedia ne povesteste ca acest sindrom „descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.” Din pacate dovada ca romanul sufera de acest sindrom o deducem din simplul sau comportament, din latenta si lejeritatea cu care trateaza probleme care ii ameninta siguranta, intimitatea sau stabilitatea in propria tara. El prefera sa fuga de adevar, sa nu se informeze deoarece stie ca aflarea adevarului ii va face rau. Romanul fuge de adevar pentru ca il doare si prefera sa nu faca nici un demers in a-si schimba mizerabila existenta.
Romanii nu au iesit in numar impresionant nici contra lui Basescu, nici pentru un viitor mai bun, nici contra ACTA, nici contra taxei auto, etc.
Cei care au stat acasa sunt aceiasi oameni care au umplut Piata Unirii sa se holbeze la bradul de Craciun al celor de la Millennium Bank si pentru care revolutia inseamna sa faca gauri in canapeaua din fata TV-ului sau scaunul din fata monitorului avand senzatia ca dupa 10 „like-uri” pe Facebook si 2 „share-uri”, revolutia se intampla la ei acasa.
Comunicarea online a deteriorat extem de mult transmiterea mesajelor revolutionare deoarece, din ignoranta, multi nici macar nu mai citesc descrierea evenimentelor la care dau click pe butonul de „join”. Participarea virtuala la evenimente a devenit o molima care incetineste procesul schimbarii in bine in aceasta tara. Nu trebuie sa ne inchipuim vreodata ca am particpat in vreun fel la o revolutie, stand in fata calculatorului sau la televizor.
Trebuie sa ne informam constant, sa fim la curent cu deciziile luate de guvern, si sa avem putere de reactie imediata in viata reala, nu in cea virtuala. Nimic nu se va rezolva de la sine, cu pasivitate, vom continua doar sa inghitim mai multe si mai multe frustrari.