În anii ’50, atunci când România trecea la comunism, urmând exemplul fraților de la răsărit, existau și oameni liberi. Unii dintre ei erau liberi în închisori și lagăre de muncă, iar câțiva își apărau libertatea cu arma în mână prin munți.
Aceasta este povestea celor din urmă. O poveste impresionantă, bazată pe amintirile unuia dintre puținii supraviețuitori. În 1957, membrii bandei care a cutreierat timp de 8 ani Munții Făgăraș sunt prinși într-o ambuscadă, răniți, capturați și apoi executați. Un singur om scapă din ambuscadă, chiar liderul bandei: Ion Gavrilă Ogoranu. Abia în 1976 Securitatea îl găsește, după un sfert de secol de căutări. După 6 luni de interogatoriu, este eliberat, faptele sale fiind deja prescrise. Trăiește până în 2006, apucă deci să vadă și libertatea pentru care el și-a jertfit tinerețea, iar camarazii săi chiar viața.
Dar mă întreb: oare cum a perceput Ogoranu felul în care folosim libertatea noastră?
În luptă, în munți, am fost doar răniți, dar omorâți nici unul. Uciși am fost doar când am fost vânduți. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională, care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide pe toți. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulți oameni. Unii n-au venit de frică. Și ei trebuie înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu.
Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și hrană, într-un ciclu etern și ale căror conștiințe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinaintea nasului. Cu ei face stăpânirea ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor.
Ion Gavrilă Ogoranu
Vă invit să urmăriți acest film emoționant. Și nu știu voi ce ziceți, dar mie mi se pare că lecția lor de curaj este de actualitate chiar în ziua de azi. Recitiți ultimul paragraf de mai sus, oare câți dintre noi ne regăsim în acea definiție?
