SUA, cea mai măreață țară din lume

Or so they say… ca să folosim o expresie care le aparține chiar americanilor. Pentru că aniversăm ziua națională a Statelor Unite ale Americii, excepționalismul lor ne este reamintit, din nou, atât de către oficialii americani, cât și de către aliații acestora.

Așa că nu ne-ar strica o mică doză de… vaccin.

Mic.com a publicat un articol ironic: „7 motive indiscutabile pentru care Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai măreață țară din lume”. Astfel, se preiau șapte mituri pe care unii americani (cei convinși că patria lor este buricul Pământului) le folosesc pentru a-și apăra convingerile, apoi se demontează aceste idei cu date statistice din 2015 Social Progress Index:

  1. Americanii îi tratează mai bine decât oricine altcineva pe proprii cetățeni săraci sau dezavantajați – ei bine, 20 de țări o fac mult mai bine decât SUA.
  2. Americanii au cel mai bun sistem educațional din lume – nu zău? Atunci de ce 47 de țări au un grad de alfabetizare mai mare decât SUA?
  3. Americanii sunt mai în siguranță decât oricare alte popoare din lume – nu și dacă luăm în considerare rata omuciderilor – țările colorate în roșu în harta de mai jos sunt mai sigure, din acest punct de vedere, decât Statele Unite:
    worl-homicides-vs-usa
  4. Nicio țară nu este mai puțin rasistă decât Statele Unite – acestea se situează pe locul 40 în lume la violență și discriminare împotriva minorităților, cu un punctaj de 4,5 pe o scară de la 0 (presiuni scăzute) la 10 (presiuni foarte ridicate). Comparativ, primele clasate în top, Islanda și Suedia au un punctaj de 1.
  5. Americanii trăiesc mai mult și mai fericiți decât oricine altcineva – sunt clasamente și despre fericirea popoarelor, nici acolo SUA nu este fruntașă. Dar și mai elocvent: speranța de viață, mai ușor de cuntificat, este de 78,74 ani în Statele Unite, în urma a 32 de țări. Ca o ironie în plus, până și Cuba stă mai bine – este o poziție mai sus, cu 79,07 ani.
  6. Nimeni nu are mai multă libertate pentru a contesta tirania decât americanii – conform Reporteri fără Frontiere, SUA ocupă poziția 46 la libertatea presei pe anul 2014. Și încă o ironie: România este pe poziția 45, cu toate acestea Departamentul de Stat al SUA ne dă nouă lecții în privința libertății presei.
  7. Nimeni nu are mai multă libertate decât americanii – măsurată după mai multe criterii, obiective și subiective (ex. proporția de persoane care răspund că se simt libere să-și urmeze visele), SUA este doar pe locul 16 din lume.

Chiar dacă este doar o secvență dintr-un film, acest răspuns dat excepționalismului american este unul dintre cele mai bune: „Nu există nicio dovadă că suntem cea mai măreață țară din lume. (…) Suntem primii din lume numai la trei categorii: numărul de persoane în închisoare raportat la populație, numărul de persoane care cred că îngerii există în realitate și la cheltuieli militare”. Dar secvența video merită să fie urmărită:

Lăsând filmul la o parte, deși nu există (din câte cunosc) date care să conducă la un clasament în acest domeniu, se prea poate ca Statele Unite să conducă lumea într-un top și mai infam: cel al statelor care practică tortura. Poate părea o situație veche și rezolvată, dar, după cum remarcă John Oliver, această practică poate fi reluată foarte ușor. Iar publicul american nu are obiecții serioase în această privință, pentru că au fost îndoctrinați, practic, din filme de acțiune, cu o idee ce nu are nicio bază în realitate, și anume aceea că tortura poate aduce informații utile pentru a salva vieți:

Așadar, la mulți ani America, la mulți ani americani! Fie ca următoarea voastră aniversare să vă (și să ne) aducă măcar mai puțină ipocrizie!

Tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to SUA, cea mai măreață țară din lume

  1. Salomia Constantin says:

    Respect dl. Papuc dar speram ca DL.TRUMP si DL Putin
    vor creea o lume mai buna in care majoritatile au posibilitatea pastrarii si propagarii traditiilor.
    timpul ocrotirii minoritatilor indiferent de aportul
    in general negativ,daunator si posesiv a ajuns la final. Cu era Tramp avem sperante de mai bine in special noi Rominii.Ultimul bastion dar fara forte de a mentine aceasta situatie (Cancelar. German)ajuns la sfirsit de drum se colabeaza din interior. Un Craciun Fericit

Lasă un răspuns la Salomia Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*