Ioan fără de mormânt

Ion Antonescu

Ion Victor Antonescu (n. 2 iunie 1882, Pitești, d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un om politic român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului cu puteri dictatoriale.

Astfel introduce Wikipedia articolul despre Ion Antonescu. Găsiți în el biografia celui care a fost Mareșalul Ion Antonescu, cu bune sau cu rele, așa cum au văzut-o editorii site-ului. Dacă datele biografice sunt corecte (cel puțin din câte cunosc eu), interpretarea multor informații este făcută clar părtinitor (vă las să decideți singuri spre ce parte).

Despre Mareșalul Antonescu s-au scris multe. Unii vor să îl reabiliteze, alții să-i șteargă memoria. Justiția s-a pronunțat în cazul lui de trei ori: în 1946 Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte, în 2006 a fost achitat de către Curtea de Apel București, dar în 2008, în urma recursului procurorilor, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că hotărârea din 1946 rămâne valabilă. Totodată, ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.31 din 13 martie 2002 prevede că „Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi”. Așadar, promovarea cultului Mareșalului Antonescu este astăzi o infracțiune.

Dar nu este o infracțiune să ne informăm. Cărți și articole despre Ion Antonescu se găsesc pe Internet, dar și în librării. Vreau să evidențiez doar două dintre acestea.

Maresalul Ion Antonescu. O Biografie este scrisă de Teșu Solomovici, un evreu care a fost salvat de hotărârea lui Antonescu, așa cum se prezintă chiar el. Departe de a-l spăla de păcate pe Antonescu, autorul încearcă o abordare echilibrată a dovezilor istorice și atrage atenția asupra unor excese ale celor care încearcă să-l facă un erou sau ale celorlalți, care vor să-l înfățișeze ca pe un monstru. Recomand interviul lui Teșu Solomovici din Adevărul, „Viața lui Ion Antonescu, scrisă de un evreu”, din care preiau și un citat:

În general, există o falie între marii istorici ai României și istoricii evrei, în ceea ce privește felul de a-l percepe și de a-l analiza pe conducătorul României, mareșalul Ion Antonescu. Această falie este alimentată și adâncită de faptul că unii văd în el doar un monstru, animat de o ură bolnavă față de evrei, iar ceilalți îl privesc ca pe un erou absolut al lumii românești. Practic, ar trebui să existe o linie de mijloc, pentru că niciodată Antonescu nu va putea fi exclus din istoria României și niciodată nu va putea fi modificată statura sa în mentalitatea românească. Pentru că, dând ordin armatei române să treacă Prutul, Antonescu a răspuns unui deziderat popular românesc. Era un război prin care Antonescu încerca prin forța armelor să repare o nedreptate istorică făcută pe plan diplomatic, răspunzând unui act vizibil de agresiune al Moscovei roșii, prin raptul Basarabiei și al Bucovinei de Nord, care sunt vechi și reale părți din trupul României. În sensul acesta, Antonescu s-a înscris în mentalul românesc ca un erou.

A doua carte pe care v-o recomand este «Procesul» Mareșalului Ion Antonescu, scrisă de Dan Ioan. Aceasta poate fi citită online și chiar descărcată. Pe lângă argumentele autorului, cartea conține transcrierea integrală a memoriului întocmit după terminarea dezbaterilor judiciare de către Ion Antonescu, ca răspuns la acuzațiile care i-au fost aduse. Spre finalul argumentației sale, Mareșalul Ion Antonescu lasă un mesaj posterității:

Scump popor român:

Sunt mândru că m-am născut și am trăit într-o națiune cu îndoita ascendență imperială și cu un trecut de două ori milenar;
Sunt mândru că am avut în viață, drept far strălucitor și călăuzitor, Coroana de lauri a marelui Troian și sublimul sacrificiu al Regelui Dac;

Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pentru drepturile tale și pentru libertățile tale;

Sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, atât alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri, cât și de aceia ai adversarilor noștri, fiindcă, deși în câmpuri diferite, toți am luptat pentru dreptatea și libertatea noastră și pentru înfrățirea tuturor neamurilor cari va trebui să vină.

Despre Mareșalul Antonescu au vorbit mulți. Dar nu am găsit pe nimeni care să o facă la fel de emoționant ca Maria Gheorghiu:

Tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Ioan fără de mormânt

  1. Mihai says:

    ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002 prevede că „Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”
    Au uitat baietii destepti ca grozaviile comuniste de mii de ori depasesc „ideologia fascista, rasista ori xenofoba”. Un ex. pacatos. Cat patos in expunerea activitatilor revolutionare ale bolsevicilor lui tov.Lenin. Cu deosebita ravna se subliniaza: cutarica a fost condamnat de ohranca tarista de atatea ori (chiar la pedeapsa capitala), dar a evadat de atatea ori.
    Attencion! De la tovarasi nu evada nuimeni. Prin urmare, Adolfica e un pigmei versus „tatucul” rosu. Si atunci, cum de inteles ca ucenicul e dat drept criminal, iar invatatorul lui e inger cu rosii (de sange nevinovat) aripioare. Ceva nu e in regula cu mentalitatea noastra.
    Daca e pedepsita o fapta minora – comparativ cu ororile comuniste, de ce nu e sanctionat monstrul omenirii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*