Pe unde se mai cântă muzică clasică

Recent, la Aeroportul Internațional Henry Coandă din București s-a petrecut un (fel de) flash mob, susținut cu instrumentele din dotare de către artiștii Orchestrei Simfonice din București. Dincolo de hilara hărnicie a unui paznic ce voia să oprească din fașă evenimentul (îl vedeți la începutul filmului – „Gazela, gazela”), e de remarcat că publicul a apreciat momentul artistic:

Întrebarea este, totuși: publicul a apreciat muzica sau ineditul situației? Pentru că, vedeți voi, nu de mult au mai încercat unii să vadă reacția publicului, doar că nu au folosit o orchestră, ci numai un singur artist. Nu oricine, ci Joshua Bell, violonist la al cărui concerte biletele se vând cu peste 100 de dolari. Locația aleasă: metroul din capitala Statelor Unite. Ce a ieșit, puteți vedea în filmarea de mai jos:

Întreaga poveste o puteți citi în articolul din Washington Post.

Voi ce ați apreciat în cele două filmări? Muzica sau situația? Iar pentru cei cărora le vine în minte prima variantă de răspuns, ofer următorul…

Concurs!
Recunoașteți cele două melodii interpretate de către Orchestra Simfonică din București în primul film și câștigați două bilete la spectacolul Rigoletto, oferit de Opera Națională București în data de 19 aprilie 2013. Autorul primului comentariu ce conține răspunsul corect va primi pe mail informațiile necesare pentru a intra în posesia premiului.
Tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*