Alba, neagra (din ciclul “Avem cu toții-o rană: Roșia Montană”)

Guvernul Ponta Corporation

De fiecare dată când câte un prieten îmi reproșează că sunt „prea preocupat“ de ceea ce se întâmplă cu Roșia Montană, încerc să explic faptul că, pentru mine, dincolo de a fi un loc minunat și „casa“ unora dintre cei mai demni, frumos-încăpățânați și civic-rezistenți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea, dincolo de concretețea și bogăția ei naturală, patrimonială și umană, ea, Roșia, are o importantă valoare simbolică. E cum nu se poate mai simptomatică pentru starea de azi a României. Printre lozincile pe care, în ianuarie-februarie, le-am văzut agitate de demonstranți prin piețele și pe străzile țării, se afla una care inițial mi s-a părut un pic melodramatică, dar despre a cărei exactitate aveam să mă conving pe parcurs: Avem cu toții-o rană: Roșia Montană.

Într-adevăr, cu greu am putea găsi o chestiune cu o mai mare notorietate la scară națională și chiar transfrontalieră, în care corupția autorităților și nimicnicia politicienilor (cu respectarea deplină a regulii „toate partidele, aceeași mizerie“) să fie mai vizibilă, iar cinismul și minciuna „investitorilor“ să se armonizeze mai bine cu o presă pe de-a-ntregul cumpărabilă și, în cazul despre care vorbim, aproape complet vândută.

Iar la început de decembrie, județul Alba, prin onor consiliul care îl conduce, va marca un trist și periculos precedent în ce privește utilizarea de bani publici în interesul unei companii private. Mircea Toma v-a povestit deja despre referendumul care se va organiza acolo, dar n-a apucat să vă spună două vești mai noi:

1. că întrebarea la care s-au oprit consilierii județeni e dublă și perversă: „Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni și a exploatării de la Roșia Montana?“ – formulare care pe de o parte încalcă elementara cerință de univocitate specifică plebiscitelor, pe de alta va suna, într-o regiune săracă unde RMGC a promis, fantasmatic, mii de locuri de muncă fără nici un risc de mediu sau de altă natură, ca un fel de „calule, mănânci ovăz?“, ducând la rezultate foarte previzibile.

2. că grăbindu-se să-și servească patronii de la Gold, primarii și consilierii județeni din Alba au uitat să mai verifice legea – astfel că această „aventură“ care, în viziunea lor, ar fi trebuit să coste fix 10.000 RON, costul buletinelor electorale, va sărăci bugetele localităților implicate cu 300.000 de lei noi. Aceasta fiindcă, legal vorbind, e interzis să se folosească la un referendum local infrastructura constituită pentru alegerile parlamentare.

Mai pe românește, acum, în apropierea Zilei Naționale, când Alba-Iulia devine oricum un soi de capitală simbolică a țării, putem consemna tot acolo și manifestarea maximală a blatului dintre puterile politice din România. Când e vorba de lobby, comisioane, sponsorizări, diversele partide sunt mult mai puțin inamice decât se arată a fi pe la televiziuni. Dovadă cum nu se poate mai concretă că mult-discutata coabitare între ARD și USL, ba chiar poate cu includerea într-un ménage à trois, quatre etc. a altor formațiuni (PPDD, UDMR etc), e posibilă. Depinde doar de mărimea „lozului“.

Cornel Vîlcu

P.S.1 Reacția Fundației Culturale Roșia Montana, aici. Și îndemnul-la-reacție al celor de la Salvați Roșia Montana!, aici

P.S.2 Text publicat pe 28 noiembrie, în revista Kamikaze (nr. 48/142, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012)

Articol de Cornel Vîlcu
Articol preluat integral, cu acordul autorului, din ediția online a revistei Kamikaze
Tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*