Cum să discuți cu postacii RMGC despre Roșia Montană, partea I

Salvați Roșia Montană vs. RMGC

Am mai scris, și nu numai o dată, despre discuțiile în contradictoriu purtate cu unii comentatori angajați 100% în campania de dezinformare promovată de RMGC. Chiar dacă nu v-am mai oferit actualizări, să știți că am ținut aproape de articolele despre Roșia Montană publicate pe câteva site-uri. Astfel am fost nevoit să mă confrunt, din nou și din nou, cu postacii aflați în slujba RMGC.

În cazul în care nu știți exact cine sunt postacii RMGC și cu ce se ocupă ei, vă pot recomanda câteva articole foarte interesante:

Revenind la oile, pardon, postacii noștri, am observat câteva lucruri care se repetă în comportamentul lor. Mai întâi, toți postacii sunt niște anonimi (folosesc doar un prenume comun, fără alte date de identificare – nume, email, site, etc.) – Sorin, Anda, Elena, Filip, Paula sunt doar numele persoanelor (sau persoanei) cărora le-am răspuns în ultima vreme. Pe lângă aceasta, toți, indiferent de nume, au aceleași idei, copiate, bineînțeles, din manualul de comunicare (a se citi dezinformare) al RMGC:

  • la Roșia Montană este poluare și sărăcie – ba bine că nu, am scris despre asta, și nu numai eu;
  • Comisia Europeană încurajează mineritul în carieră deschisă cu cianuri – chiar dacă CE nu a interzis cianurile, așa cum a cerut Parlamentul European cu o majoritate de 80%, asta nu înseamnă că ei încurajează deschiderea de noi exploatări și, cu atât mai puțin, a celei propuse de RMGC;
  • în Roșia Montană nu se poate face agricultură sau turism – o idee combătută în comentarii și imagini de la fața locului;
  • RMGC a investit și va investi nespus în Roșia Montană – dacă RMGC și-a îndeplinit numai o parte din obligațiile sale de proprietar de clădiri monument istoric nu înseamnă că trebuie lăudată, ci că trebuie trasă la răspundere pentru ceea ce nu a făcut – mai multe în articolul ;
  • cei care sunt împotriva proiectului RMGC sunt plătiți de Soroș – nu mi-am dat seama exact de unde provine această idee a lor, pe care oricum nu o argumentează în niciun fel, dar o folosesc foarte des;
  • în final, RMGC este singura opțiune de dezvoltare pentru Roșia Montană și cea mai mare investiție din România – o idee atât de falsă încât nici măcar nu mai merită contrazisă.

Manualul RMGC le mai oferă câteva idei, dar pe cele de mai sus le-am întâlnit cel mai des. Pe lângă idei, se pare că și metodele folosite de  postaci sunt destul de similare:

  • la orice articol despre Roșia Montană sau care pomenește de proiect din ziare / bloguri intervin și scriu repede una – două din ideile de mai sus, dar cu cuvintele un pic diferite;
  • dacă nu intervine nimeni, încep să „discute” între ei, dându-și dreptate unul altuia;
  • dacă intervine cineva cu contra-argumente, încep să repete la nesfârșit ideile învățate, fără să dea niciun argument (un material de referință, un link, ceva);
  • când le ceri să probeze ceva cu un link, te trimit la google să cauți singur – doar ei au de scris prin multe locuri, n-au vreme de căutat linkuri, plus că dacă dau linkuri chiar către studii plătite de RMGC se găsesc acolo multe argumente împotriva proiectului;
  • atunci când trebuie să combată un studiu oferit ca argument, nu se preocupă de ce scrie în studiu, ci de persoanele care l-au scris – pe care bineînțeles că le atacă;
  • dacă postacii realizează că nu prea reușesc să convingă pe nimeni într-un schimb de argumente, încearcă să distragă contra-opinentul prin atacuri la persoană.

Pentru atacul la persoană RMGC a înființat, de altfel, un site special: ComediaMontană.ro. Aici atacă zilnic (în timpul săptămânii, nici site-ul nici postacii nu lucrează în weekend) câte o persoană dintre susținătorii Roșiei Montane fără cianuri. De la greșeli gramaticale culese de prin postări pe Facebook și până la persoane care își exprimă opoziția față de proiectul RMGC, site-ul nu iartă nimic. Ca exemplu, datorită comentariilor mele multiple la articolele și comentariile lor, mi-au promis o rubrică specială în care să mă atace.

După ce am trecut în revistă principalele idei și metode ale postacilor, câteva sfaturi pentru cei care vor să îi înfrunte – în articolul următor: Cum să discuți cu postacii RMGC despre Roșia Montană, partea a II-a

Tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Cum să discuți cu postacii RMGC despre Roșia Montană, partea I

  1. ana says:

    parerea mea proprie si personala este ca pierzi timp alocand atentie unora ca acestia. persoane incapabile sa isi exprime o parere personala si care se umilesc postand ideile si crezurile altora. de bine de rau rmcg-istii au o parere a lor, pe cand postacii doar o mediatizeaza

  2. Și acum al doilea test – rezultatul: va urma…

  3. postacul nr 1? says:

    Bai Papuc mai bine te lasi de meserie.Cate locuri de munca ati creeat voi astia de va bateti cu caramida in piept pentru Romania?Voi astia care va dati mari ecologisti sunteti niste mincinosi.

    • Mihai Papuc says:

      Stimabile, cred că ai greșit poarta în care bați. De crearea locurilor de muncă trebuie să se preocupe autoritățile. Așa că poți să-i întrebi pe cei de la CJ Alba de ce au aruncat 300.000 lei într-un referendum inutil în loc sa-i investească în crearea de locuri de muncă.

      • postacul nr 1? says:

        Imi poti spune macar ce ati facut voi „mari ecologisti” ai tari?In afara faptului ca v-ati dat in spectacol legandu-va cu lanturi de caloriferul ministrului mediului din guvernarea boc?Sau a faptului ca faceti festivalu ala cum ii zice ?Bandfest?Marijuanafest?Berefest?………A stai mi-am adus aminte acum ii zice Fanfest.Ala stiti voi unde va imbatati ca animalele alea faine de stau in cocina,unde voi marii ecologisti lasati in urma munti de gunoaie.Voi salvati Rosia Montana?Hai lasa-ma…..cantati la alta masa.

        • Mihai Papuc says:

          Nu pot vorbi decât în nume propriu. Îți pot spune ce am făcut eu pentru Roșia Montană. Cu o singură condiție: spune-ne tu, mai întâi, ce ai făcut pentru această localitate.

  4. mugur says:

    la „Interviu cu M.D. un fost postac RMGC” linkul e gresit, si-i pacat sa nu poata fi vizitata o astfel de bijuterie 🙂
    http://maimulteparcuri.wordpress.com/2012/08/22/interviu-cu-m-d-un-fost-postac-rmgc/

Lasă un răspuns la Mihai Papuc, testul 2 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*