2012 – anul apocalipsei?

Am trecut deja, de mai mult de o săptămână, în anul 2012. Cred că știți deja de calendarul mayaș care se termină anul acesta, poate ați văzut și filmul 2012, ce mai, știți destul de multe despre apocalipsa prevăzută de unii sau de alții. Dar eu nu vă voi vorbi despre un dezastru mondial, chiar nu cred în asta, ci despre ceva ce se întâmplă la noi. Și nu este un dezastru inevitabil, ci este un eveniment la evitarea căruia putem contribui cu toții.
Deci, despre ce e vorba? Este vorba despre proiectul minier de la Roșia Montană. Da, am mai scris deja despre asta, dar se pare că nu este destul. Discutând cu un bun prieten cu câteva zile în urmă, îmi zicea că nu îl interesează subiectul și nu vrea să știe nimic despre ceea ce se întâmplă acolo. În primă fază m-am cam supărat, apoi mi-am amintit că nici pe mine nu mă interesa absolut deloc subiectul acum un an. Ce s-a schimbat între timp? M-am documentat, am citit multe despre ceea ce se întâmplă la Roșia Montană.

Și așa ajung la un articol citit recent, care are legătură cu titlul de mai sus: Anul 2012 este decisiv pentru Roșia Montană. Pentru RMGC, anul 2012 înseamnă totul sau nimic:

Așa că anul acesta e decisiv pentru Roșia Montană: fie coaliția PDL-UDMR merge înainte cu nebunia, caz în care vom avea grijă să plătească electoral pentru această crimă națională, ecologică și de patrimoniu, fie le revine bunul-simț, caz în care apostolul Thomas Kaplan își face bagajele pentru a-și încerca norocul în Peru.

Având în vedere miza, cu siguranță eforturile RMGC de a-și pune planurile în aplicare vor fi și mai mari. Astfel, vor fi importante două aspecte: influențarea publicului prin toate canalele media și influențarea decidenților politici în spatele ușilor închise. Iar cum decizia aparține, în final, oamenilor politici, care se vor prezenta tot în acest an în fața noastră, trebuie să îi convingem că noi, cei care ne opunem distrugerii de la Roșia Montană, suntem mai importanți decât sponsorizările RMGC.

Eu voi încerca în continuare să adun și structurez materialele parcurse pe această temă în articole cât mai concise în cadrul acestei pagini. În același timp, apelez la voi să mă corectați dacă greșesc și să răspândim cât mai mult informațiile corecte.

Închei pledoaria mea cu un citat din Edmund Burke: Tot ceea ce este necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic!

Tagged , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to 2012 – anul apocalipsei?

  1. gigel says:

    Nu se termina niciun calendar mayas, doar trece la un nou baktun.

    Nenorociţii ăştia de la putere e posibil să dea undă verde proiectului. Deşi eu sper să nu se înţeleagă cu RMGC şi să tergiverseze problema încă un an, pentru că în decembrie 2012 vne scadenţa iar compania va fi în pericol iminent de a fi dizolvată dacă nu produce rezultate 🙂

    • Mihai Papuc says:

      După câte lucruri total pe dos s-au întâmplat până acum în această poveste, nu m-ar mai mira nimic. Sper totuși ca PDL și mai ales UDMR să se teamă de pierderea voturilor și să-i lase pe băieții aștia deștepți să-și exerseze farmecele pe alte meleaguri.

      • gigel says:

        E posibil ca intenţia guvernanţilor e să facă de la RMGC rost de ceva bani pentru campania electroală. Însă fac o tâmpenie, pentru că orice semn din partea lor în favoarea proiectului poate atrage creşterea acţiunilor companiei pe bursa canadiană. Ceea ce se poate traduce în noi investiţii, deci bani care odată transferaţi în conturile RMGC vor finanţa activitatea companiei şi monopolul informaţional pe care aceasta l-a instituit în mass-media românească.

        Ceea ce se întâmplă în mass-media e un exemplu de asimetrie informaţională:
        http://en.wikipedia.org/wiki/Information_asymmetry

        E un lucru care poate avea consecinţe foarte grave.

    • Ana-Maria says:

      Ei bine Gigel, sunt si eu de acord cu tine, dar in conditiile in care comentariile anti-demarare proiect devin brusc invizibile sau vizibile doar noua (vezi poastari de pe facebook care nu sunt vizibile de catre alti utilizatori), ei bine, toate acestea ma duc cu gandul la perioada de dinaintea lui ’89 cand oricine indraznea sa aiba o parere anti-comunista era luat brusc pe sus su dus la interogatorii… sa fie asta Roamania lui 2012? o Romanie la fel de, daca nu chiar mai comunista decat o cunosteau romanii? Mi-ar parea rau sa fie asa, dar in conditiile de fata, in care toti sunt porniti sa faca lucruri marete in aceasta tara, dar in realitate nu fac decat sa pupe „mana” care ne „ajuta sa traim bine”… la ce sa ne mai asteptam?

      Oare chiar e posibil sa ne auto-faultam? Eu cred ca da, desi raman cu speranta ca proiectul nu va demara, ca oamenii care isi doresc sa traiasca si sa locuiasca acolo unde s-au nascut si trait sa o poata face fara a se uita cu teama ca cineva va veni la un moment dat sa ii oblige sa se stramute, doar pt ca unii sunt atat de avizi…

      • gigel says:

        Facebook e doar un canal informaţional asupra căruia nu aveţi control. Există şi alte canale informaţionale care trebuiesc exploatate, de pe care nu dispar comentarii. Trebuiesc exploatate de noi, adică. RMGC le exploatează deja din plin. Puneţi cât mai multe comentarii anti-proiect oriunde puteţi. Nu trebuie să fie neapărat argumente, deşi e bine pentru că un argument solid e foarte greu de demontat. Însă pot fi şi sperietori (contaminare cu cianură, metale grele, epuizarea resurselor de apă, etc.). Atâta timp cât există forţe care să contracareze monopolul informaţional, RMGC e obligată să cheltuie bani pentru a susţine asimetria informaţională pe care au creat-o.

        • Mihai Papuc says:

          Chiar am observat atitudinea comentatorilor față de „postaci” scriind la articolul acesta, și anume ignorarea. Este oarecum de înțeles, având în vedere că aceștia repetă niște teme la nesfârșit, dar pentru cineva neavizat, care intră din întâmplare pe o asemenea pagină, să vadă o mulțime de afirmații pro-RMGC fără replică poate însemna ca acei „oameni” au dreptate. Chiar mă gândeam că ar trebui să ne organizăm și noi pentru a oferi replica oricărui mesaj al postacilor. Nu ar fi deosebit de greu, pentru că suntem mult mai mulți. Voi reveni cu această idee, dezvoltată, într-un articol viitor.

Lasă un răspuns la gigel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*