Dorul de tătucu

La sfârșit de an comemorăm Revoluția din 1989, un bun prilej de aducere în amintire a vremurilor „împușcatului”. Mai mult de atât, zilele acestea am văzut pe la televizor ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord la moartea dictatorului lor, ceea ce ne face să ne întrebăm cum ar fi fost, oare, dacă l-am fi păstrat și noi pe al nostru.
Nu este un lucru nou să vezi oameni în vârstă care afirmă că regretă vremurile de dinainte de 1989. Există multe justificări pentru aceasta: în primul rând, amintirile neplăcute se estompează cu trecerea timpului; de asemenea, pentru acești oameni perioada comunistă este, totodată, perioada tinereții lor, deci este firesc să aibă de atunci multe amintiri plăcute.
Acum câteva zile am citit însă întrun articol al lui Mihai Goțiu despre rezultatele studiului Fundației Soroș „Trecutul comunist în conștiința adolescenților”. Vă ofer aici câteva date:

38% dintre adolescenți cred că în sistemul public de sănătate lucrurile mergeau mai bine în perioada comunistă;
57% dintre tinerii chestionați declară că situația este mai rea decât în perioada comunistă;
în ceea ce privește respectul față de lege 65,5% dintre tineri spun că perioada comunistă era mai bună;
Aproape jumătate dintre adolescenții români, născuți și crescuți după căderea regimului comunist, cred că perioada comunistă a fost mai bună decât cea actuală.

Despre ce este, până la urmă, vorba aici? Oare tinerii care au aceste idei cred în ceea ce „bătrânii” nostalgici le spun despre perioada de dinaintea lui 1989? Eu unul cred că explicația este una diferită: ceea ce se întâmplă cu tinerii (dar nu numai cu ei, ci cu întreaga societate) este bine exprimat de către sociologul Vasile Dâncu întrun articol de anul trecut din Adevărul:

(…) societatea românească de azi este una nevrotică, lipsită de proiect. Avem o încredere foarte mică, aproape inexistentă în instituții. (…) În general, aceste tipuri de societăți caută tot soluții nevrotice. În primul rând se caută un lider providențial, se caută tătucul care să rezolve ceva. (…)

Dacă cei care au trăit perioada de dinainte de revoluție pot face o comparație între regimuri pe baza propriei experiențe, tinerii își formează o părere mai mult sau mai puțin obiectivă din relatările celor din jur: familie, școală, mass-media, cărți sau filme. Având în vedere și preferința pentru filme în detrimentul cărților, mi-aș dori ca la formarea unei opinii despre perioada comunistă să ia parte și Lucian Pintilie și Cristian Mungiu cu două filme despre aceste timpuri, și anume Balanța (1992) și Amintiri din Epoca de Aur (2011).

La final, pentru acești tineri nostalgici după vremurile bune de altă dată, am o veste bună: la cum merg lucrurile pe la noi, s-ar putea să vi se îndeplinească dorința. Îmi argumentez afirmația prin compararea a două fragmente video:

1. În fața sediului Miliției, anii ’80

(scenă fictivă, filmată în 1992):

2. În fața sediului Jandarmeriei, anul 2011

(scenă reală, filmată în 2011):

Vă invit pe voi, dragi privitori, să trageți propriile concluzii. Iar dacă veți dori să le împărtășiți, vă voi fi recunoscător.

Bookmark the permalink.

One Response to Dorul de tătucu

  1. Mihai Papuc says:

    Încă un film real și recent, din păcate, spre comparare: http://www.youtube.com/watch?v=RP4r5qgb0Rg

Lasă un răspuns la Mihai Papuc Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*