Țara lui Papuc Forța argumentelor învinge argumentul forței

4Mai/120

Interviu pentru TOTB.ro

Am primit de la Camelia Jula de la totb.ro niște întrebări privitoare la implicarea mea în discuțiile pe tema proiectului RMGC de la Roșia Montană. Mai jos găsiți întrebările ei și răspunsurile mele:

1. Cum si de ce ai ajuns preocupat / interesat de subiectul Rosia Montana?

Prin vara anului 2011 aveam vag habar despre o exploatare auriferă la Roșia Montană, împotriva cărora vociferau ceva ecologiști care nu-și găseau altceva mai bun de făcut. Mai vedeam un banner pe net, o reclamă sau chiar emisiune la TV cu băieții buni de la RMGC. Una peste alta, din punctul meu de vedere era un lucru mărunt care se întâmpla undeva prin Apuseni.

Toate bune și frumoase. Dar, într-o zi, aud eu la televizor cum domnul președinte îi soma pe politicieni să-și vină în fire și să dea mai repede avizele necesare începerii exploatării, că trebuie să producă aur pentru BNR. Dacă problema a ajuns la urechile și în gura președintelui țării, înseamnă că e ceva de importanță națională. Și așa a început incursiunea mea în vizuina iepurelui, descoperind, la fel ca Alice, o lume fantastică.

2. Cum urmaresti ceea ce se scrie pe acest subiect - zilnic sau din cand in cand, prin rss-uri, prin social media sau alte metode?

Sunt înscris prin RSS la mai multe site-uri care au ca subiect proiectul de la Roșia Montană sau au frecvent articole pe această temă: totb.ro, Lupta pentru Roșia Montană, ROSIA MONTANA - PRO SIT UNESCO, articolele lui Mihai Goțiu de pe VoxPublica. Din greșeală m-am abonat la blogul Rosia Montana Simpla, iar după ce am văzut orientarea autorului anonim, am decis să-l păstrez în lista mea de feed-uri - este chiar interesant să urmărești cum un șomer din Roșia Montană scrie cam câte două articole pe zi. Apropo, nu ați vrea să îi oferiți voi un job? Nu de altceva, dar curând va rămâne fără sursa de finanțare pentru blog, de îndată ce „investitorii strategici” de la Gabriel Resources vor pleca acasă cu coada între picioare.

3. Cum ai ajuns (ce anume te-a determinat) sa combati postarile vizibil "PR"-iste (ale companiei interesate) pe tema Rosia Montana?

Pe vremea când eram legat la ochi pe tema proiectului de la Roșia Montană mă informam despre ce se mai întâmplă în țară din câteva ziare, dar mai ales Gândul. Periodic apărea câte un articol scris frumos despre beneficiile proiectului. Mai citeam uneori și câteva comentarii - erau oameni care considerau că proiectul este dăunător, dar și alții care îl susțineau.

Cam așa vedeam lucrurile atunci, cu mai puțin de un an în urmă. Sunt convins că în prezent există în România persoane în general informate care au o imagine similară despre ceea ce înseamnă Roșia Montană. Iar atunci când le răspund postacilor, nu o fac pentru a-i convinge pe ei, ci pentru a oferi informații cât mai complete unui nehotărât pe care l-ar putea arunca Google exact în schimbul de replici  pe această temă.

4. Documentarea nu este o munca usoara, dar postarile tale mereu au aratat ca esti documentat temeinic si cunosti bine subiectul - cum reusesti sa fii mereu in tema, sa ai informatii la zi si sa sintetizezi atat de bine aceste informatii?

Am precizat mai sus câteva surse de unde primesc zilnic informații cu privire la subiectul Roșia Montană. De fiecare dată când citesc ceva interesant, care îmi oferă informații noi, memorez pagina în bookmarks. Acolo am un director Roșia Montană și până la două niveluri de subdirectoare, în funcție de temele abordate: efectele poluării, studii experți, etc. Astfel, îmi este ușor să regăsesc ceea ce am citit la un moment dat.

5. Cat timp implica aceasta activitate (pentru ca, totusi, in cazul unor articole, chiar la noi pe site, ai avut multe interventii, extrem de bine argumentate si asta in mod cert implica timp si rabdare)?

Nu am stat să contabilizez timpul ocupat de această preocupare. Mă informez cu privire la mai multe subiecte, Roșia Montană este doar unul dintre ele. Iar dacă timpul îmi permite la un moment dat, sau dacă citesc comentarii care mă incită să răspund, intru în discuție prin comentarii. Iar dacă intru în horă, greu mă mai desprind din schimbul de replici - asta se poate observa și din orele târzii din noapte la care am postat unele comentarii (a se ține cont că dimineața mă trezesc pe la 6 ca să merg la serviciu, pentru că spre deosebire de unele dintre persoanele pe care le contrez, eu nu câștig nimic de pe urma postărilor mele).

6. Ce anume te deranjeaza cel mai tare la activitatea acestor postaci, la acest tip de PR sau propaganda, daca e sa ii spunem asa?

Mă deranjează că există postaci. Dar nu pot schimba asta, așa că îmi impun să trec peste acest lucru. Mă deranjează mult mai mult atitudinea celor care îi atacă pe ei, chiar numai prin a-i numi direct postaci - cred că astfel le conferă mai multă credibilitate. Totodată, mă deranjează cei care încearcă să-i combată pe postaci fără argumente sau cu informații greșite - oamenii RMGC sunt bine informați și speculează orice greșeală: revenind la cititorul ocazional trimis de Google în mijlocul schimbului de replici, îl putem pierde ușor în favoarea taberei pro RMGC (locuri de muncă, investiții și alte teme susținute sus și tare de mulții lor purtători de vorbe) dacă citește o informație falsă oferită ca argument împotriva proiectului - cu siguranță acolo se va ivi rapid un postac bine pregătit care să o catalogheze ca minciună intenționată.

7. Ce efecte crezi ca are aceasta inclestare asupra cititorilor (sa le spunem categoria "nehotarati"), ma refer la inclestarea dintre propaganda postata de postaci si argumentele, semnele de intrebare sau opiniile venite de la voi, cei care demontati propaganda postacilor?

Din proprie experiență, aceste schimburi de replici sunt deosebit de obositoare pentru cititor. Iar oamenii RMGC au experiența necesară pentru a le face chiar mai obositoare: în lipsa argumentelor deturnează discuția spre teme diferite. Dacă vrem să-i convingem pe nehotărâți că avem dreptate trebuie să evităm capcanele și să ne oferim argumentele cât mai clar și la obiect. Cel puțin în mediul online trebuie să învingem RMGC cu arma informațiilor, le ajunge că au majoritatea instituțiilor de presă în buzunar.

8. Ai cunoscut vreodata pe cineva (in mod direct) care sa fie "postac" platit? Cum ti se pare aceasta indeletnicire, sa-i spunem (pentru unii este un job), ce parere ai despre acest gen de practica din PR-ul modern?

Nu am cunoscut niciun postac. Cred că este destul de tristă situația celor care au de îndeplinit acest job, indiferent cât de mult sunt plătiți pentru asta - conștiința ar trebui să nu poată fi cumpărată cu niciun preț, dar realitatea tristă ne demonstrează că în prezent conștiințele se vând pe doi bani la colț de stradă.

Această practică nu are caracter de noutate - numai canalul prin care se transmite propaganda este diferit. „O minciună spusă destul de des devine adevăr” - afirmația de acum un secol este și mai mult valabilă, având în vedere căile de pe care ne poate invada minciuna zi de zi. Dar să nu uităm că, din fericire, în ziua de azi, avem posibilitatea să contracarăm propaganda și minciunile - Internetul încă liber face ca adevărul să fie la o căutare pe Google distanță.

9. Exercitiu de imaginatie: cum arata, in viziunea ta, un postac (cum ii vezi tu pe cei pe care ii combati, ti-i inchipui in vreun fel sau ramai la lupta calculata a argumentelor)?

Chiar nu mă preocupă postacii ca persoane. Mă rezum doar la contracararea propagandei răspândite de ei.

10. Ai mai scris si pe alte subiecte, nu numai pe Rosia Montana, asa ca, din toata experienta ta adunata, au fost cazuri cand ai simtit ca voiai sa iesi din calculator, sa ajungi fata in fata cu omul pe care il combateai si sa ii spui vreo doua, asa, de la obraz, cum zice vorba din batrani? :) Ai simtit vreodata ca discuti cu un disc stricat, care repeta acelasi cantec obsesiv si ca toata truda ta ar fi inutila, in dezbaterea respectiva? Si daca ai simtit asa ceva, ce ai facut: te-ai retras sau ai continuat lupta?

Nu prea am simțit nevoia să jignesc pe cineva. Deși pun suflet în toate discuțiile în contradictoriu, încerc să îmi respect interlocutorul și sunt conștient că de cele mai multe ori nu pot influența părerea unui contra-opinent care este convins că poziția sa este cea corectă.

În cazul postacilor RMGC, nu ei sunt publicul meu țintă, ci cei care ar putea citi comentariile. De cele mai multe ori citeam aceleași argumente pe care le-am contrazis în comentarii anterioare. Inițial m-a iritat că trebuie să repet contra-argumentele, apoi mi-am amintit de combinația magică Ctrl-C, Ctrl-V - dacă ei pot, noi de ce să nu o folosim?

11. Care crezi ca este rolul luptatorilor antipostaci (pentru ca, din fericire, sunteti vreo cativa, parca tot mai multi) in povestea Rosia Montana, cu o miza atat de mare si cu un lobby-ist chiar in persoana presedintelui Romaniei, pentru RMGC? Pentru ca este clar ca vorbim de un rol al vostru, cata vreme postacii au aparut cu misiunea de a sustine interesul companiei...

Rolul „luptătorilor antipostaci” este să aducă la suprafață, cel puțin în mediul online, toate acele „detalii” ale proiectului pe care RMGC vrea să le țină sub preș. Suntem mulți, avem adevărul de partea noastră, trebuie doar să știm cum să îl prezentăm celor care nu au încă idee despre implicațiile proiectului RMGC.

12. As vrea sa zic "spune-mi un mesaj pentru postaci", cum fac reporterii de sport inaintea unui meci, dar nu vreau sa cadem in cliseu la final :) Asa ca intrebarea asta nu este o intrebare, ci te rog pe tine sa spui orice altceva doresti in afara de raspunsurile la intrebarile de mai sus ;) Orice simti ca doresti sa adaugi ;)

În întrebările și răspunsurile de până acum ne-am concentrat pe RMGC și postacii lor. Trebuie să fim însă cinstiți și să recunoaștem că ei își fac treaba destul de bine - profită de sistem pentru a câștiga cât mai mult. În schimb, autoritățile statului, cei care sunt plătiți de noi și ar trebui să aibă în vedere binele nostru, uită tot mai des care le este rolul. Lor trebuie să le demonstrăm că nu pot face chiar orice vor, că avem un cuvânt de spus.

Cazul Roșia Montană demonstrează că se poate: o mână de oameni simpli au ținut piept unei companii cu multe milioane de dolari în spate și autorităților publice care au venit cu căciulile în mână să prindă cât mai multe firimituri de la masa bogaților. A durat 12 ani, dar azi sunt în atenția întregii țări și foarte aproape de victoria finală împotriva RMGC.

8Apr/120

Hai să dăm o mână de ajutor

Iulia Ioana BădăluțăÎn săptămâna patimilor vin la dumneavoastră cu un apel pentru ajutorarea unei adolescente care ar putea avea șansa de a merge pe picioarele ei pentru prima dată în 16 ani. Preiau câteva din ideile pe care le exprimă mama sa într-o scrisoare în care solicită sprijinul celor cunoscuți:

Va scriu in calitate de mama si va cer ajutorul pentru Iulia-Ioana, fetita mea în varstă de 16 ani.

Iulia s-a nascut prematur si cea mai mare suferinta pe care o trage de atunci este că nu poate să mearga singura in picioare. Este eleva la liceu, în clasa a IX-a, dependenta de carucior si de bunavointa colegilor care o poarta in brate de la un etaj la altul pentru ore si laboratoare.

Cautand sa evitam operatiile, am ajutat-o cat am putut cu tratamente de recuperare costisitoare, kinetoterapie, masaj, bioenergie, aparate de corectat întinderea muschilor, toate leacurile de care am auzit. Imbunatatiri sunt, dar nu destul cat sa mearga in picioare.

Am gasit acum un chirurg pediatru ortoped din Bucuresti, cu experienta, care crede că o poate ajuta. Operatia este complexa si de aceea se ridica la circa 2500 Euro. Cand spun 2500 Euro mi se pare putin, o nimica toata, dar cand transform in lei vechi si vad ca e vorba de peste 100 de milioane, ma apuca disperarea.

Puteți citi în întregime aici scrisoarea mamei Iuliei.

Pentru cei care pot contribui cu un ajutor cât de mic pentru Iulia, acestea sunt datele de contact ale mamei sale:

Nume si prenume: Badaluta Otilia

Tel.: 0721 329 681

Adresa: Suceava, str. Marasesti nr. 34, bl. T3, ap. 28

Cont deschis la banca Raiffeisen Suceava

IBAN: RO86     RZBR     0000     0600     0776   0009

Titular cont: Badaluta Otilia

Totodată, puteți ajuta dând vorba mai departe, astfel încât Otilia să îi poată da o veste bună fiicei sale de Paști.

25Feb/120

De ce vrea Sanda Lungu cianură la Roșia Montană?

Ați auzit de Sanda Lungu? Chiar dacă numele nu vă zice nimic, dacă ați deschis măcar vreo două ore televizorul în ultimul an, cu siguranță ați văzut-o pe această doamnă tristă susținând proiectul cu cianuri al RMGC de la Roșia Montană. Dincolo de prestanța deosebită a doamnei din reclamă, ce anume urmărește ea din acest proiect?

O întrebare simplă, concretă, lăsată fără răspuns. La fel ca multe alte întrebări pe care le adresează cei care au „tupeul” să pună la îndoială promisiunile RMGC.

Joi seară, la emisiunea „Judecă Tu!” de pe TVR 1, au fost puse mai multe astfel de întrebări, ce nu au primit răspuns de la cei care propun proiectul, dar mai ales de la reprezentanții statului implicați în avizarea acestuia. Vă recomand să  urmăriți emisiunea, pe care o găsiți înregistrată integral pe site-ul TVR. De asemenea, vă invit să citiți două articole de pe totb.ro ce comentează această emisiune: Roșia Montană a fost în dezbatere pe TVR, respectiv Dezbatere: Autoritățile responsabile cu viitorul Roșiei Montane nu cunosc impactul proiectului minier.

Una peste alta, emisiunea a fost ca o gură de aer proaspăt între reclamele RMGC din pauzele publicitare și din afara lor. Totodată, această emisiune a scos foarte puternic în evidență faptul că reprezentanții statului sunt colegi cu „colegii de la Gold”. Preiau concluzia Ștefaniei Simion, consultant juridic al RMGC, din articolul citat mai sus:

Este foarte trist să vezi cum autorități ale statului, care ar trebui să ia o decizie strict legală și tehnică, se comportă ca un serviciu al companiei ce vrea să distrugă Roșia Montană, luând apărarea acestui proiect mult mai vehement și emoțional decât compania în sine

16Feb/120

Echipa națională, vândută către Roșia Montană

Un film tragi-comic de 7 minute despre vânzarea imaginii echipei naționale de fotbal...

Detalii despre punerea în scenă a acestei opere: Am cumpărăt naționala de fotbal a României! Înregistrari incredibile cu Mircea Sandu (va urma).

15Feb/121

Cianura din cafea, mere și Roșia Montană

Green Apple on Books

M-am lăudat deja cu comentariile mele la articole pe tema Roșia Montană, acum revin cu încă o replică dezvoltată, la următorul comentariu:

(...) Legat de “lacul de cianuri”, avand in vedere ca va avea o concentratie infima, ar trebui sa iti numesti si cafeaua de dimineata “cana cu cianuri”. Sau marul sa il numesi “sfera de cianuri”.

Cafeaua cu cianuri cât lacul RMGC de la Roșia Montană

Uite așa mi s-a reamintit de afirmațiile celor de la RMGC, preluate inclusiv de președintele Băsescu, potrivit cărora concentrația cianurilor din lacul de decantare ar fi mai mică prin comparație cu o ceașcă de cafea. Și eu am crezut asta, până am aflat niște detalii dintr-un articol al lui Mihai Goțiu, un opozant fervent al proiectului cu cianuri de la Roșia Montană:

Un prieten, cercetător de felul lui, a accesat bazele de date internaționale căutând studii care să facă referire la acest aspect. Nu a găsit însă vreun articol științific care să susțină/acrediteze afirmația conform căreia în cafea ar exista cianură de sodiu, ci doar studii care arată că există anumite plante cu potențial de generare a acidului cianhidric.

Mai mult de atât, am găsit încă un articol care explică oricui mai ține minte ceva chimie de clasa a VII-a cum stă treaba cu cianurile din cafea:

Cianura se evaporă la 28 de grade celsius. Cafeaua fierbe la 100. Având în vedere că majoritatea cafelei care se bea dimineața este fierbinte, cantitatea de cianură din acea cafea s-a evaporat de mult.

Cianura din mere - și nu numai cele de la Roșia Montană

Din păcate, nu același lucru se poate spune și despre mere: semințele acestor fructe conțin cianură. Dacă mâncați semințele de la vreo 16 - 18 mere, este posibil ca aceasta să fie ultima masă.Asta pentru că o cantitate de 70 - 90 mg de cianură cam este fatală unei persoane cu o greutate normală.

Mai jos vă prezint câteva date și calcule pentru a servi la o comparare cu lacul cu cianuri propus pentru Roșia Montană :

  • 100 g de semințe de măr conțin cca 10 mg de cianuri (cianură de hidrogen, mai exact) - sursa;
  • Câteva estimări, bazate pe experiența proprie:
    • un kilogram de mere are cam cinci mere;
    • un măr are vreo 10 semințe;
    • o sămânță are vreo 2 grame;
  • Primul calcul (nr. mere / kg x semințe x masă): 5 x 10 x 2 g = 100 g semințe pentru un kilogram de mere;
  • Așadar, la 1 kg mere avem în semințe cca 10 mg de cianuri.
  • În 2011, producția de mere a României a fost de 422 mii de tone - sursa Ziarul Financiar;
  • Al doilea calcul (kg. mere x mg cianură): 422.000.000 x 10 mg = 4.220.000.000 mg = 4.220 kg = 4,22 tone de cianură pentru toate merele din România.

Cianurile din proiectul Roșia Montană

În proiectul RMGC pentru Roșia Montană se prevede folosirea unei cantități anuale de 13 mii de tone de cianură. Pentru comparație, în celelalte proiecte de exploatare cu cianuri a aurului din Europa se folosesc în total într-un an o mie de tone de cianură, adică de 13 ori mai puțin decât vrea să utilizeze RMGC.

 

Așadar, dacă tot am ajuns a compara mere cu lacuri, care este raportul dintre cianura „produsă” anual de livezile cu meri și cantitatea necesară RMGC? Dintr-o împărțire simplă, rezultă un raport de cca. 1 la 3000.

În concluzie, le-ar lua vreo 3 milenii (3.000 de ani) merilor din toată România pentru a „produce” aceeași cantitate de cianură pe care vrea RMGC să o folosească anual la Roșia Montană.